Șomuz Fălticeni câștigă derbiul cu Preuteștiul și face încă un pas spre titlul de campioană județeanăSport

Șomuz Fălticeni câștigă derbiul cu Preuteștiul și face încă un pas spre titlul de campioană județeană

Liga a 4-a Interconti a programat, la sfârșitul acestei săptămâni, partidele etapei a 24-a.

O rundă în care s-a disputat și mult așteptatul derbi al zonei Fălticeni, între Șomuz Fălticeni și Șomuzul Preutești.

Interesul stârnit în jurul acestui joc s-a văzut și în tribune, acolo unde au fost numeroși suporteri ai celor două formații.
Prima repriză a început în nota de dominare a liderului, dar echipa din Preutești a arătat că poate fi periculoasă în fața porții. Înainte de deschiderea scorului, echipa vizitatoare a reclamat neacordarea unei lovituri de pedeapsă, pentru henț, la o fază care s-a petrecut sub ochii centralului Florin Motriuc.

Dominarea gazdelor s-a materializat în minutul 33, când Lucian Luchian a deschis scorul cu o lovitură de cap.

Până la pauză am consemnat și o ocazie importantă a Preuteștiului, mingea lovind de trei ori bara transversală în aceeași fază.

După pauză, jocul a curs într-o singură direcție, spre poarta echipei vizitatoare. Soarta celor 3 puncte a fost decisă în minutul 61, când Vasile Padovei a înscris frumos după o cursă personală. Același Padovei a reușit dubla în minutul 75. Ultimul gol a fost reușit de Nicușor Kuruc, în minutul 81, cu un șut din afara careului mare, după o fază de joc colectiv. O victorie plătită scump, cu doi jucători accidentați și incerți pentru următorul joc (Obreja și Zamă) și alți doi jucători suspendați în urma cumulului de cartonașe galbene.

Pentru a obține al doilea titlu de campioană județenă în ultimele trei sezoane, Șomuz Fălticeni mai are nevoie de 2 puncte în ultimele două etape (în varianta cea mai pesimistă).

Titlul ar putea fi însă sărbătorit la sfârșitul săptămânii viitoare, dacă Șomuz va câștiga în fața celor de la Zimbrul Siret, tot pe Stadionul Tineretului.

Favoritele s-au impus și în celelalte meciuri ale etapei. Liteniul și Frătăuții Vechi au câștigat la rândul lor și își păstrează pozițiile pe podium. Scorul etapei s-a înregistrat la Vatra Moldoviței, iar Stejarul Cajvana s-a retras de pe teren, la Dolhasca, după ce a doua eliminare a unui jucător de câmp.

La mijlocul săptămânii viitoare, AJF Suceava a programat o etapă intermediară (Etapa a 25-a). Partida dintre Moldova Drăgușeni și Șomuz Fălticeni a fos însă amânată la cererea echipei gazdă, urmând să se dispute după

Rezultatele etapei a 24-a:

Vineri, 1 iunie

FC Pojorâta – Moldova Drăgușeni 2-1

Duminică, 3 iunie
Viitorul Liteni – Foresta II Omnia 4-0
CS Gura Humorului – Juniorul Suceava 0-3
Progresul Frătăuții Vechi – Zimbrul Siret 5-0
Șomuz Fălticeni – Șomuzul Preutești 4-0
Victoria Vatra Moldoviței – Recolta Fântânele 7-2
Siretul Dolhasca – Stejarul Cajvana 2-1 (întrerupt în minutul 63)

Clasament: 1. Șomuz Fălticeni – 59p./ 2. Viitorul Liteni – 55p./ 3. Progresul Frătăuții Vechi – 49p./ 4. Siretul Dolhasca – 47p./ 5. Juniorul Suceava – 45p./ 6. Zimbrul Siret – 38p./ 7. Șomuzul Preutești – 35p./ 8. Victoria Vatra Moldoviței – 34p./ 9. Moldova Drăgușeni – 31p./ 10. FC Pojorâta – 26p./ 11. Foresta Omnia – 25p./ 12. Stejarul Cajvana – 19p./ 13. CS Gura Humorului – 10p./ 14. Recolta Fântânele – 7p.

Publicată de Sportul Falticenean pe 3 Iunie 2018

ȘTIRI