Sofia Vicoveanca invitata Cercului de Muzică populară de la Clubul Copiilor din Fălticeni | Cronica de Fălticeni
Sofia Vicoveanca invitata Cercului de Muzică populară de la Clubul Copiilor din FălticeniCultură

Sofia Vicoveanca invitata Cercului de Muzică populară de la Clubul Copiilor din Fălticeni

Ieri am fost într-o vizită de suflet!

            La invitația doamnei profesoare Lenuța Rusu, am vizitat Clubul Copiilor din Fălticeni, unde m-am întâlnit cu elevi, părinți, bunici și profesori! Mi-a fost tare, tare drag! Am fost primită cu căldură și bucurie, copiii mi-au cântat, m-au înconjurat și m-au impresionat prin puritatea și tandrețea lor. Am stat de vorbă, am dat sfaturi – atât cât mă pot eu pricepe –, sper să nu fi supărat pe nimeni. La plecare, pe lângă flori, am primit în dar o icoană, cu cine credeți? Cu Sfânta Sofia, ce a cărui nume îl port!

            O zi reușită: îi păstrez în inimă, le port gând bun și mă rog pentru reușita lor în viață!

            Aceasta este mărturisirea distinsei doamne Sofia Vicoveanca, simbolul cântecului nostru popular din Moldova, după activitatea intitulată Destine model, organizată de Cercul de Muzică populară de la Clubul Copiilor din Fălticeni. Copiii, întâmpinând-o cu aplauze îndelungi, s-au adunat în sala Draga Olteanu Matei, pusă la dispoziție cu amabilitate de pr. Liviu Mihăilă. Cei prezenți au slobozit avalanșa de întrebări, astfel încât timpul a zburat pe negândite. Mâinile se ridicau și întrebările curgeau, răspunsurile fascinându-i pe toți.

Cum este să fii iubit de atâția oameni?

Iubire? Este un cuvânt mare. Oare chiar sunt iubită? M-aș bucura să știu că însemn ceva pentru semeni și că într-adevăr, contează ceea ce fac.

            Ce urâți cel mai mult la oameni?

            Minciuna! Da să fie da, nu să vedem, poate, iar nu, să fie nu, fără mă mai gândesc, cine știe. Minciuna este cea care duce la multe rele, mi se pare cel mai urât lucru.

            Care este cea mai mare calitate a dumneavoastră? Dar defectul?

            A, nu! O calitate mare a mea? Nu! Eu nu am calități mari, eu sunt un om ca toți oamenii, cu bune și rele, cu defecte și calități ca toți oamenii. Calitate? Da, hărnicia! Sunt harnică. Știu să prășesc, știu să mult vaca, știu să împletesc, de toate am făcut la viața mea. Fără muncă, dragii mei, nu se poate ajunge nicăieri! Nimic nu pică din cer. Munca îți dă echilibru. Cuvântul muncă, cu majusculă. Apoi, sunt selectivă. Să fiți selectivi, dragilor, să vă autocenzurați, să nu acceptați compromisuri de dragul a nu știu ce foloase. Respectul să fie respect, cuvântul să fie cuvânt. Cuvântul dat e datorie curată.

            De ce vă este cel mai tare frică?

Grea întrebare. E minciună, de prefăcătorie, de lingușire, de oamenii falși.

            Care este rugăciunea dumneavoastră de căpătâi?

            Ajută-mă, Doamne să rabd, învață-mă cum să rabd și cât să rabd. Ajută-mă să îmbătrânesc, dar lasă-mi mințile, nu mi le lua!

            Dacă ați putea da timpul înapoi, cum ați dori să fie viața dumneavoastră? Aveți regrete?

            Regrete? Oho! Să dau viața mea înapoi, da. Dar nu înainte de vârsta de 40 de ani. A fost foarte greu. Am muncit enorm. Am luptat, am fost tentată de multe ori să renunț, dar mereu găseam putere ca a doua zi să  o iau de la capăt. Mă uitam la colegii mei de la Suceava, cât de frumoși erau. Eu? Săracă, urâtă, fără viitor. Dar, repet, prin muncă, am reușit. Nu uitați, copii, învățați, prețuiți cartea, prețuiți școala, dacă vreți să răzbateți în viață!

            Dacă nu ar fi existat cântecul în viața dumneavoastră, cu ce l-ați fi înlocuit?

Nu! Nu! Fără cântec, nu ar fi existat cea care se cheamă Sofia Vicoveanca. Cred că încă din pântecele mamei ni se hotărăște destinul. Mergeam la prășit și cântam… de răsuna dealul. O mătușă mereu îmi spunea că eu trebuie să plec în lume, să scap de sărăcie. Am trecut cu mama dincoace, de frica războiului, dar s-a pus sârma ghimpată și am rămas cu ce era pe noi. Ce munceam azi pe la casele oamenilor, mâine mâncam. Mătușa mea, Dumnezeu s-o odihnească, mereu îmi spunea să cânt, să plec în lume, dar să nu o fac de rușine. Nu am făcut-o.

            S-a discutat mult și multe. Despre cum dumneaei își alege repertoriul, despre genul de muzică pe care îl ascultă, despre pasiunea pentru poezie (Eu doar cochetez cu poezia. Eu nu sunt poetă.),despre costumele populare (Eu am toată admirația pentru femeia româncă care la lumina lămpii sau a lumânării, după truda zilei, a scos tot ce e mai bun în sufletul ei și l-a așternut pe o cămașă.), despre căsuța bătrânească de la Vicov unde a adunat o colecție de costume populare vechi, despre diferența dintre folclor și muzică populară, despre balet, despre filmele în care a jucat cu actori mari, despre primele înregistrări realizate cu maestrul George Sîrbu, despre pseudonimul Vicoveanca și multe alte lucruri interesante care i-a captat pe toți.

Ați plâns pe scenă?

Da, emoția mi-a fost mereu soră neiertătoare. Fără emoție nu există nimic. Fără emoție nu poți transmite nimic. Vreau să am emoții și să simt că trăiesc.

            Considerați că astăzi folclorul se află pe mâini bune?

            Da, cu siguranță. Sunt voci foarte bune, vin mulți tineri talentați din urmă. Mă uit la voi ce frumos știți să purtați costumul popular și ce frumos v-ați îmbrăcat astăzi , și cred că folclorul se află pe mâini bune. Dar nu uitați, munca, cartea, seriozitatea! Fără ele, degeaba talent!

Doamna Sofia Vicoveanca. Respect și admirație pentru un om atât de mare, dar atât de modest. Cum a spus o mămică: ,,E atât de adevărată! E mult mai ea decât la televizor!”

A consemnat Gabriel Alexandru

ȘTIRI