Șofer din Fălticeni surprins băut la volanLocal

Șofer din Fălticeni surprins băut la volan

Rigorile legii nu-i sperie pe șoferii prieteni cu licorile bahice. Numărul conducătorilor auto surprinși la volan sub influența băuturilor alcoolice este în creștere în Fălticeni, iar polițiștii au înmulțit controalele pe drumurile publice.

Oamenii legii fac verificări zilnice în trafic, în special pe principalele artere din municipiu.

La astfel de control a fost oprit marți seara un localnic. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu atunci când agenții de poliție ai Biroului Rutier Fălticeni l-au tras pe dreapta.

Polițiștii l-au oprit la fix, pentru că șoferul tocmai consumase băuturi alcoolice. El emana halenă alcoolică, așa că agenții n-au mai stat pe gânduri și l-au testat cu alcooltestul.

Rezultatul indicat de aparat era de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul fălticenean a fost condus la spital, unde s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

ȘTIRI