SMSJ Fălticeni va fi gazda Festivalului cultural-artistic al elevilor şi studenţilor din MAILocal

SMSJ Fălticeni va fi gazda Festivalului cultural-artistic al elevilor şi studenţilor din MAI

La mijlocul acestei săptămâni, 17-18 mai, Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, vor organiza “Festivalul cultural-artistic al studenţilor şi elevilor din instituţiile de învăţământ ale M.A.I.”.

Festivalul, ajuns la ediţia a XIX-a, se va desfășura pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni.

Activitatea va reuni studenţi din Academia de Poliţie şi elevi din şcolile de subofiţeri de jandarmi de la Fălticeni şi Drăgăşani, precum şi elevi de la şcolile de poliţie şi poliţie de frontieră de la Cluj Napoca, Câmpina şi Oradea. Probele de concurs sunt: muzică uşoară, muzică folk, muzică populară, secţiunea instrumentală şi creaţie literară (poezie), ne-a informat lt. col. Cristian Ipate, purtătorul de cuvânt al SMSJ Fălticeni.

Festivalul se va încheia joi, 18 mai, cu un spectacol de gală dedicat tuturor participanţilor, precum şi elevilor jandarmi din Fălticeni, ce va cuprinde momente muzicale interpretate de către membri ai Ansamblului Artistic „Ciocârlia” şi angajaţi ai M.A.I.

ȘTIRI

error: Content is protected !!