Sfințire la Mănăstirea Sfântul Mina din Roșiori: Duminică va fi târnosită biserica mare de un sobor arhierescReligie

Sfințire la Mănăstirea Sfântul Mina din Roșiori: Duminică va fi târnosită biserica mare de un sobor arhieresc

Eveniment religios în satul Roșiori. Biserica mare din cadrul Mănăstirii Sfântul Mucenic Mina va fi sfințită duminică, în prima zi a lunii septembrie. Ridicat în urmă cu aproape 10 ani, lăcașul face parte din așezământul monahal aflat sub oblăduirea arhimandritului Varnava.

Târnosirea, moment unic, ritualul de sfințire al unei biserici, va fi săvârșită de Î.P.S Vlasie, alături de un sobor de arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi.

Slujba închinată acestui eveniment a început de sâmbătă după-amiază, pelerini toate colțurile țării fiind așteptați să participe la Sfânta Liturghie.

Zidită din piatră, biserica mare poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, al doilea hram fiind Duminica Samarinencei. Lucrările de construcție au pornit în urmă cu 10 ani, lăcașul fiind ridicat
pe locul unui paraclis din lemn.

Meșteri iconari din Ucraina și Rusia au înfrumusețat biserica cu scene biblice zugrăvite în culorii vii, așezate lângă sfinți din Vechiul și Noul Testament. Lăcașul mare este pictat în același stil neo-realist ca și paraclisul târnosit în urmă cu trei ani.

Paraclisul cu hramul Maica Domnului „Umilenie”

Starețul Varnava spune că pictura murală emană o frumusețe divină ce invită la contemplație.

Policandrele, strănile din stejar, baldachinul în care se află racla cu moaștele mai multor sfinți și vulturul bicefal, stilizat pe marmură, încântă privirile oricui.

Obștea mănăstirii, cu doar 6 călugări, s-a pregătit așa cum se cuvine pentru marea sărbătoare. Slujba de sfințire va putea fi urmărită în curtea mănăstirii pe un ecran imens.

Așa cum este tradiția, după slujba de sfințire bisericii, pelerinii se vor putea închina în sfântul altar. Aceștia vor primi târnoseala, o bucată mică de pânză, îmbibată în ceară de albine, drept mărturie a sfințirii (târnosire).

Timp de câteva zile, perioadă în care va fi oficiată Sfânta Liturghie, altarul va rămâne deschis pentru închinare.

La Mănăstirea Sfântul Mina adăpostește icoana Gherontissa din Sfântul Munte Athos, moaștele a peste 30 de sfinți, o părticică din lemnul Sfintei Cruci, încălțămintea Sfântului Spiridon și copia icoanei făcătoare de minuni Maica Domnului Umilenie, izvorâtoare de mir.

Monahii au primit sâmbătă, în preambulul sfințirii bisericii mari, o nouă icoană, dăruită de un episcop din Rusia. Icoana Maicii Domnului „Znamenie” („a Semnului”) este una dintre cele mai importante şi vechi icoane ale Rusiei ortodoxe, dar și icoana de suflet a Sfântului Serafim de Sarov.

Istoria acesteia, plină de mulțime de semne harice și de minuni, a fost descoperită în anul 1295, în împrejurimile cetății Kursk, la rădăcina unui copac.

Facebook Comments

ȘTIRI