Sfântul Hristofor din Biserica GiurgeştiReligie

Sfântul Hristofor din Biserica Giurgeşti

Chipuri, ochi, mâini, gesturi de sfinţi, în nemişcare pe zidul bisericii .Îngeri cu aripi subţiri, albastre, tâlharii răstigniţi cu mâinile legate ciudat pe după cruce, cu trupurile încordate, sfinţi mucenici foarte tineri, palizi, acoperiţi de scorojeala timpului ce par a clipi, scene din viaţa mântuitorului foarte vii, foarte prezente, toate acestea se află acolo într-o biserică neştiută ce poartă încă urmele unei credinţe adevărate.

Am intrat în Biserica din Giurgești, comuna Vulturești, şi din alt motiv. Voiam să-l văd pe mucenicul care are cap de lup, o reprezentare rară între frescele moldave, regăsită mai multe în vechile biserici ardelenești.

Pe sfântul Mare Mucenic Hristofor, pictat în mărime naturală, de o frumuseţe şi o măreţie nemaiîntâlnită. Îmbrăcat în soldat, sfântul uimeşte prin figura lui străină de cea omenească.

Bătrânii spuneau că e sfântul care ar fi avut cap de cal, alţii că ar fi avut cap de câine. Oamenii din vechime înţelegeau mai puţin reprezentarea şi au iscat tot felul de legende.

Se mai spunea că era soldat în oastea romană şi că ar fi fost atât de frumos încât îşi acoperea capul cu o cască de soldat ce întrucipa un animal fioros, pentru ca frumuseţea chipului său să rămână doar a lui Hristos.

Am rămas şi eu încredinţată de spusele bătrânilor, chiar dacă într-o altă legendă se spunea că ar fi fost de fapt îngrozitor de urât, înfricoşător, de nu-l putea nimeni să-l privească fără să se cutremure şi că ar fi fost şi acesta un motiv să-şi acopere chipul.

Chiar într-o scriere am găsit că sfântul făcea parte din neamul căpcăunilor, a cap-câinilor adică, a acelor barbari cotropitori şi mâncători de carne de om. Eu auzisem de căpcăuni numai din poveşti, acolo unde era totul posibil. Care să fie adevărul, numai Dumnezeu ştie, însă bătrânii ce se închinaseră pe aceste locuri au văzut şi au crezut în sinea lor altceva.

Pictorul însuşi a redat minunat misterul sfântului. În mărime naturală, pare a fi un uriaş  acoperind o bună parte din perete, intenţionat evidenţiat prin mărimea sa faţă de figurile-portret ale celorlalţi sfinţi. Miraculos este şi faptul că s-a păstrat cel mai bine.

Pe fondul de azur al peretelui, sfântul priveşte semeţ într-o parte, spre altar. Îmbrăcămintea sa pare deosebită, cămaşa galben-aurie contrastând cu un fel de eşarfă albastră ce-i cade de la umărul stâng şi se înfăşoară peste braţul drept; acea cămaşă ce-i coboară până aproape de genunchi îşi schimbă culoarea devenind arămie, militărească; picioarele lungi şi zvelte sunt încălţate cu cizme deasemenea aurii. În mâna dreaptă ridicată spre piept ţine ceva ca o trestie sau ca un sceptru nedesluşit.

Mulţi dintre sfinţii mucenici erau reprezentaţi ţinând în mâini uneltele cu care au fost torturaţi: bice, funii, săbii, trestii, roţi.  Aşezat chiar lângă  prima fereastra, înaltă, sfăntul său cap pare a primi puţin din lumina exterioară, reliefând şi mai bine contrastul între chipul de animal şi trupul de om. Capul său atât de ciudat înconjurat de aura sfinţeniei!

Atâta vigoare şi forţă, atâta tinereţe şi putere iese din trupul acela încât nu poţi să nu-l vezi ca pe neînfricatul soldat al lui Hristos, neînţeles, neiubit şi ucis pentru frumuseţea ce ieşea din sufletul său. Pentru că oricare ar fi fost adevărul legendei sale, frumuseţea sufletului său era copleşitoare. Iar acea frumuseţe venea din Credinţa fără şovăire şi din Iubirea fără tăgadă pentru Mântuitorul său.

Frumuseţea cea adevărată ce vine din sfinţenie, din curaj, din bunătate, din iubire pentru semeni. Am înţeles mai târziu că privind cu atenţie ceea ce ne-au lăsat sfintele mâini ale zugravilor, decoperi minuni pe care nu le poţi nici spune, nici scrie, ci doar simţi. Acolo, intri în comuniune tainică în faţa chipului pictat şi rugându-te acesta îţi răspunde.

Facebook Comments

ȘTIRI