Şezătoarea “De la lume adunate şi-napoi la lume date” la Colegiul Naţional “Nicu Gane” FălticeniEducație

Şezătoarea “De la lume adunate şi-napoi la lume date” la Colegiul Naţional “Nicu Gane” Fălticeni

A devenit deja o tradiţie pentru Colegiul Naţional “Nicu Gane” să organizeze, în preajma sărbatorilor de iarnă, diferite evenimente cu scop caritabil.

În acest sens, a fost conceput un spectacol de tip şezătoare intitulat “De la lume adunate şi-napoi la lume date”.

Evenimentul, pregătit minuţios de doamna profesor de limba română, Amariei Loredana, a reunit elevi de toate varstele, clasa IX B, X B, XI D și XII B, dornici să se afirme în plan artistic.

Activitatea a fost un prilej de a reînvia tradiţiile uitate, unerori, de mulţi dintre noi.

Elevii inimoşi, au scotocit lăzile cu zestre ale bunicilor, au scos cele mai alese scoarţe, prosoape tradiţionale, obiecte vechi şi au realizat un decor autentic românesc. De asemenea, feciorii şi fetele s-au primenit în straie de sărbătoare, cum îi şade bine românului.

Programul a fost amplu, cuprizând secvenţe diferite precum snoave, cântece de dragoste, dansuri româneşti, texte satirice, colinde si pricesne. Toate definesc într-o ordine, nu neapărat respectată, spiritualitatea şi identitatea noastră.

Banii strânşi în urma şezătorii au constituit fondul material pentru cadourile daruite copiilor de la Grădiniţa specială din oraşul nostru. Deşi numărul spectatorilor cu vârstă fragedă a fost ridicat, aceştia şi-au arătat generiozitatea, fiecare contribuind la strângerea de fonduri pentru a aduce zâmbete pe faţa copiilor şi bucurie în inimă.

Mesajul evenimentului a fost “Tot ce-i românesc, nu piere”. Dat fiind faptul că sărbătoarea Crăciunului ne determină să fim mai buni, solidari şi mai darnici, şezătoarea a avut şi un scop caritabil.

La final, aş spune că zâmbetele şi bucuria celor prezenţi ne-au întărit convingerea că şezătoarea a fost o reuşită.

Humă Lucia

ȘTIRI