Se circulă cu viteze ca pe autostradă: Polițiștii din Fălticeni au surprins un șofer cu 140 km/h prin localitateActualitate

Se circulă cu viteze ca pe autostradă: Polițiștii din Fălticeni au surprins un șofer cu 140 km/h prin localitate

Căzuți în patima vitezei. Zeci de șoferi care tranzitează zona Fălticeni uită să mai ridice piciorul de pe pedala de accelerație, atunci când sunt în localitate, uitând de riscul de a rămâne fără permis, cât mai ales de producerea unor accidente. Polițiștii știu acest lucru și îi „întâmpină” pe drumurile naționale cu radarul pistol.

Zilele trecute, lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipale Fălticeni au acționat pe DN2, acțiunea încheindu-se cu o ploaie de amenzi și un teanc de permise reținute.

Oamenii legii au surprins câțiva șoferi cu viteze mult peste limita admisă de lege.

Recordul lunii aprilie, dar și pe acest an, îi aparține unui șofer din Pașcani, depistat sâmbăta trecută cu 140 km/h în localitatea Oniceni, din comuna Forăști. Conducătorul auto, în vârstă de 61 de ani, circula cu această viteză pe un sector de drum unde limita de 60 km/h.

20 de minute mai târziu, în „plasa” polițiștilor fălticeneni a picat al doilea vitezoman. Un șofer din Maramureș, în vârstă de 27 de ani, a fost surprins în același loc cu 135 km/h.

Ambii șoferi au rămas fără permis pentru 90 de zile și au primit maximul amenzii pentru depășirea vitezei, respectiv 2.900 de lei.

Un alt șofer foarte grăbit a fost surprins în comuna Boroaia. Un tânăr din Fălticeni, cu permis de conducere de numai câteva luni, circula prin localitate cu 119 km/h. Și acesta a rămas fără permis și a primit o amendă consistentă.

Alți 20 de șoferi au rămas fără permise din același motiv.

Aceștia au fost ceva mai „blânzi” cu pedala de accelerație. Ei au fost depistați pe drumurile naționale între localitățile Drăgușeni-Vadu Moldovei și Boroaia-Praxia cu viteze între 102 și 107 km/h.

Polițiștii Biroului Rutier Fălticeni au aplicat în ziua respectivă amenzi în valoare de peste 65.000 de lei.

Facebook Comments

ȘTIRI