Se caută asistenți medicali și un administrator financiar în instituții publice din FălticeniActualitate

Se caută asistenți medicali și un administrator financiar în instituții publice din Fălticeni

La începutul acestei săptămâni, la nivelul județului Suceava sunt scoase la concurs un număr de aproximativ 30 de locuri de muncă în instituții publice.

Informații în acest sens au fost actualizate pe portalul site-ul posturi.gov.ro, portalul unic al informațiilor privind posturile vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

Persoanele interesate de ocuparea unui loc de muncă, la stat, pot consulta mai jos ofertele unor instituții cum ar fi: Inspectoratul Școlar Județean Suceava, spitalele din Fălticeni, Vatra Dornei. Rădăuți, Suceava, școli din Fălticeni și Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare”, primăriile Suceava, Moara și Suceava, Inspectoratul Teritorial Pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Suceava.

În Fălticeni, sunt scoase la concurs 4 posturi. Este vorba despre un post de administrator patrimoniu, la Școala Gimnazială “Alexandru ioan Cuza”, respectiv 3 posturi de asistent medical debutant, infirmieră debutantă, la Spitalul Municipal ( 1 post asistent medical debutant Compartimentul Neonatologie, 2 posturi de infirmieră debutantă Secția Chirurgie generală).

Lista posturilor vacante în județul Suceava:

Consilier IA S – Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava

Infirmieră, îngrijitoare (2 posturi) – Spitalul Municipal Vatra Dornei

Administrator financiar I A (contabil șef) – Școala Postliceală Sanitară, Suceava

Administrator patrimoniu – Școala Gimnazială „Alexandru loan Cuza“, Fălticeni

Muncitor calificat (fochist) – Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Portar agent de pază – Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Peisagist (muncitor calificat) – Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Asistent medical generalist cu PL (2 posturi) – Spitalul Municipal „Sf. Dr. Cosma şi Damian” din Rădăuţi, județul Suceava

Muncitor calificat (ospătar) – Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Consilier I asistent – Primăria Comunei Moara, Judeţul Suceava

Asistent medical debutant, infirmieră debutantă (3 posturi) – Spitalul Municipal Fălticeni

Șef serviciu – Primăria Municipiului Suceava

Secretar al orașului – Primăria oraşului Broşteni, judeţul Suceava

Consilier I superior – Inspectoratul Teritorial Pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Suceava

Psiholog stagiar, asistent medical generalist (10 posturi) – Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“, Suceava

Îngrijitoare – Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc

Facebook Comments

ȘTIRI