Școlile fălticenene și-au încheiat participarea la olimpiadele naționale de voleiSport

Școlile fălticenene și-au încheiat participarea la olimpiadele naționale de volei

La sfârșitul săptămânii trecute au fost programate competiții sportive în cadrul olimpiadelor școlare-disciplina volei licee și școli gimnaziale (băieți).

La București s-a desfășurat faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina volei – licee (ONSS).

Echipa Colegiului Național “Nicu Gane” din Fălticeni, reprezentanta zonei Moldovei în ultima fază a competiției, nu a reușit să treacă de faza grupelor, terminând competiția pe locul 8.

Între 28-30 aprilie,  la Fălticeni a avut loc Olimpiada Gimnaziilor-volei băieți. Faza zonală, organizată de Inspectoratul Școlar Suceava, s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Național “Nicu Gane”, cu participarea 5 echipe din județele: Suceava, Botoșani, Vaslui, Bacău și Neamț. Județul Suceava a fost reprezentat de echipa Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Fălticeni (coordonator prof. Daniela Moroșanu).

În finala pentru stabilirea echipei care va reprezenta zona Moldovei în etapa națională, Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani a învind cu 2-1 echipa Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Fălticeni. Pe locul 3 s-a clasat Școala Gimnazială “Ghiță Mocanu” din Onești.

La festivitatea de premiere a fost prezent inspectorul școlar Adrian Boicu.

volei_gimnazii_1 volei_gimnazii_3 volei_gimnazii_5
<
>

 

ȘTIRI