Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” ocupă locul al doilea pe țară în campania pentru colectarea bateriilor uzateEducație

Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” ocupă locul al doilea pe țară în campania pentru colectarea bateriilor uzate

Au fost harnici și au ajuns printre primii din țară. Elevii unei unități de învățământ din Fălticeni se află pe podiumul clasamentului campaniei naționale destinate colectării bateriilor uzate. Coordonați de profesoara Loghin Raluca, reprezentanții Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” au colectat 109 kilograme, cantitate care îi plasează pe locul al doilea din cadrul programului „Baterel și Lumea NON-E”.

Unitatea școlară s-a clasat la mică diferență de locul I, ocupat de Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” din București, cu 113 kilograme de baterii colectate.

Campania „Baterel si Lumea NON-E” urmărește stimularea colectării selective a echipamentelor electrice și electronice vechi sau defecte și a bateriilor și acumulatorilor portabili uzați.

Deținătoare a Steagului verde, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” din Fălticeni acordă o importanţă deosebită educaţiei ecologice. Mai multe programe şi proiecte educative specifice, desfășurate pe toată durata anului școlar atestă preocupările profesorilor pentru protejarea mediului.

Scopul acestora activități vizează conştientizarea elevilor cu privire la problemele mediului înconjurător şi implicarea lor efectivă în rezolvarea unora dintre acestea.

Programele i-au stimulat pe elevi care au creat coşuri pentru colectare selectivă la nivel de clasă, au întreţinut curăţenia și au făcut expoziţii de felicitări, de obiecte din materiale reciclabile.

În același timp, proiectele educative s-au axat și pe teme de alimentaţiei sănătoasă, amenajarea/întreţinerea grădinii şcolii, parada costumelor eco, concursuri de gastronomie. Nu au lipsit concursurile de fotografie de natură și dezbateri pe teme ecologice.

Toate aceste activităţi au fost posibile cu implicărea comitetului Eco-Şcoala şi a parteneriatului şcoală-familie-comunitate.

Merită amintit și faptul că Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” a obținut și în anii anteriori premii importante în cadrul unor competiții ecologice naționale.

În anul 2013, unitatea de învățământ fălticeneană s-a clasat pe locul I la Concursul Naţional „Şcoli pentru un viitor verde”, grație celor peste 3,5 tone de PET-uri reciclate.

Trei ani mai târziu, în cadrul Campaniei naţionale de colectare și valorificare a bateriilor și acumulatorilor portabili ieșiți din utilizare „Fii un exemplu pentru comunitatea pe care o conduci”, organizată de SNRB (Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor), Școala „Ioan Ciurea” s-a clasat din nou pe locul I la nivelul școlilor din municipiul Fălticeni.

Facebook Comments

ȘTIRI