Schimbări majore în centrul Fălticeniului. Parcări desființate, carosabil lărgit, sens giratoriu, piste pentru bicicleteExclusiv

Schimbări majore în centrul Fălticeniului. Parcări desființate, carosabil lărgit, sens giratoriu, piste pentru biciclete

       Accesări: 845

Trafic auto sufocant și blocaje rutiere la ore de vârf. Acesta este „tabloul” pe care îl vedem zilnic în centrul municipiului Fălticeni, dar și în zona pericentrică. Lipsa unei variante ocolitoare, numărul ridicat de șoferi care tranzitează zilnic orașul, dar și faptul că pe majoritatea străzilor cu două benzi putem circula doar pe una, creează lipsă de fluiditate, altfel spus circulație îngreunată.

Situația se va schimba din această vară, asta pentru că în intersecția de la Blocul Turn va fi construit un sens giratoriu.

Lucrările vor începe în luna iunie, după cum estimează constructorul care va amenaja intersecția circulară, care va fi și cea mai mare din Fălticeni.

Sensul giratoriu este doar un capitol din proiectul de 20,6 milioane de lei, pentru modernizarea infrastructurii de drumuri locale, în care sunt cuprinse șapte străzi, dintre care au mai rămas de modernizat Strada 13 decembrie (parțial), străzile Sucevei și Revoluției.

Proiectul amintit aduce cele mai multe modificări odată cu amenajarea noului sens giratoriu.

Sunt schimbări binevenite și necesare, care vor permite fluidizarea traficului auto din zona centrală.

Intersecția circulară de la Blocul Turn va permite circulația, intrarea și ieșirea, pe două benzi din toate direcțiile.

Străzile își schimbă configurația, iar la acest aspect drumarii lucrează de la începutul lunii mai.

Carosabilul va fi lărgit, astfel încât să permită circulația pe două benzi, pe fiecare sens de mers, de la intersecția Străzii 13 Decembrie cu strada Valea Gării, spre Blocul Turn și Ocolul Silvic, și de la sensul giratoriu de pe strada Sucevei (Ocolul Silvic) spre centru, până la intersecția Bulevardului Revoluției cu strada Republicii.

Lucrările din preambulul amenajării noului sens giratoriu au început de pe strada 13 Decembrie spre strada Sucevei.

Urmează schimbări care vor fi făcute în dreptul Judecătoriei, în zona magazinelor din centru (Anotimp), dar și pe sectorul dintre Blocul Turn, Biserica Catolică și Ocolul Silvic.

Pentru asigurarea fluidizării traficului auto spre centrul orașului, dar și spre ieșirea pe strada Sucevei, mai multe parcări vor fi desființate. În zona pericentrică vor dispărea cinci dintre cele șase parcări existente în prezent.

Este vorba despre primele trei parcări din zona Blocului Turn și parcările de la Judecătorie și din zona magazinelor aflate pe partea opusă.

Singura parcare (de tranzit) păstrată în proiect este cea de pe capătul străzii Sucevei, dintre Blocul Turn și Biserica Catolică.

Tot pentru asigurarea fluidizării sunt desființate două căi de acces rutier. Este vorba despre accesul dinspre strada Sucevei spre strada care duce spre parcarea din spatele blocurilor aflate în zona aleii pietonale („faleza”) și accesul rutier din zona fostei Maternități spre Școala „Alexandru Ioan Cuza” (corpul vechi) și Poliția Locală.

În altă ordine de idei, de la Blocul Turn și până la Ocolul Silvic, pe ambele sensuri, scuarul va fi complet închis și nu va mai avea cele două „breșe”, astfel încât pentru a putea ajunge pe sensul opus de mers, spre centru, și invers, șoferii vor mai putea să întoarcă doar în actualul și noul sens giratoriu.

Pe aceleași tronsoane, pe trotuare vor fi amenajate piste de biciclete, inclusiv în zona Judecătoriei și peste drum de aceasta.

Un alt element de noutate sunt refugiile pentru pietoni.

Două astfel de spații vor fi amenajate la trecerile de pietoni de la Blocul Turn.

Tot ca noutate vor fi trecerile de pietoni de la intersecția străzilor Păcii cu Sucevei, dintre Biserica Catolică și Cantina Colegiului Național „Nicu Gane”, și cea de la blocurile aflate între strada Sucevei și strada care duce spre Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”.

Comparativ cu modul în care se prezintă la momentul actual intersecția de la Blocul Turn, după amenajările din acest proiect străzile vor fi mult mai bine semnalizate cu indicatoare rutiere.

În altă ordine de idei vor fi amplasate noi indicatoare orientative, prioritare, de localizare, de informare, de semnalizare și interzicere.



Spalatorie covoare

ȘTIRI