S-a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din SuceavaRegional

S-a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava

În această săptămână, conducerea Consiliului Județean Suceava a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de extindere a terminalului de pasageri la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Din partea administrației județene, contractul a fost semnat de către președintele Gheorghe Flutur.

Contractul, în valoare de peste 12,5 milioane de lei (în care nu este incusă și valoarea TVA), este programat să se deruleze pe o perioadă de 15 luni , mai exact 3 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție.

Proiectul  prevede extinderea în partea de nord a clădirii existente, ce va cuprinde cele două zone, de plecări și de sosiri pasageri curse externe, dar și încăperi cu funcțiuni conexe acestora, astfel încât activitatea personalului să se desfășoare conform legislației internaționale în domeniu. Noua sală de regrupare pasageri plecări externe va acomoda un număr de 170 pasageri pe oră.

De asemenea, va fi extins terminalul existent, în partea de est, ce va avea rol de sală de grupare pasageri pentru plecări curse interne. Noua sală de regrupare pasageri plecări interne va acomoda un număr de 86 pasageri pe oră.

Pentru terminalul sosiri curse externe, respectiv sala de recuperare bagaje, pe terenul adiacent clădirii, latura de nord a acesteia, se va realiza un drum de legătură între platforma de îmbarcare – debarcare aeronave și clădirea proiectată pentru a permite transportul bagajelor de la aeronave către sala de recuperare bagaje de cală.

Extinderea terminalului va elimina riscurile de încălcare a condițiilor de securitate generate de existența unui flux comun (intern/extern) la sosiri.

Realizarea lucrărilor de construire a noilor spații destinate pasagerilor va elimina disconfortul creat acestora în zona de regrupare pasageri plecări, prin eliminarea containerelor, în zona sosiri prin eliminarea cozilor lungi generate de dimensiune redusă a sălii, precum și în zona de recuperare bagaje de cală datorită dimensiunii reduse a benzii de bagaje.

Extinderea sălii de regrupare pasageri plecări interne dă posibilitatea cetățenilor Județului Suceava și altor pasageri să călătorească la București și în alte orașe importante din România cu un cost inferior deplasării cu autoturismul, datorită utilizării de aeronave de tip C, care au capacitate de 160 de pasageri. Această extindere va da posibilitatea turiștilor de a ajunge mai ușor și cu costuri reduse în Bucovina, și va asigura dezvoltarea relațiilor economice cu alte regiuni din țară.

Prin realizarea investiției, Aeroportul “Ștefan cel Mare” Suceava va fi certificat ca aeroport civil internațional și își va putea schimba titulatura în Aeroportul Internațional “Ștefan cel Mare” Suceava, generând un interes imediat din partea altor companii aeriene de a opera și alte destinații decât cele existente.

Aeroportul va putea deservi un trafic de 560.000 pasageri pe an și minim 340 pasageri la oră de vârf.

Facebook Comments

ȘTIRI