S-a redeschis circulația pe un sens al podului viaduct din Fălticeni. Lucrările la al doilea tronson încep de luniActualitate

S-a redeschis circulația pe un sens al podului viaduct din Fălticeni. Lucrările la al doilea tronson încep de luni

Trafic rutier revenit la normal. După o lună și jumătate de la deschiderea șantierului la podul viaduct, aflat la ieșirea din Fălticeni spre Roman, un segment al acestuia este redat circulației. Aici se fac lucrări de reabilitare capitală, primele din ultimii 35 de ani.

Vineri s-a finalizat partea carosabilă, după turnarea covoarelor asfaltice.

Conform proiectului de investiții, zona pietonală a fost lărgită cu 1 metru prin construirea unui nou pasaj lateral.

Realizat pe structură din beton, culoarul destinat trecătorilor va fi dotat cu parapet de protecție.

Începând cu 1 iulie, șantierul se mută pe al doilea tronson al podului.

Circulația va fi, din nou, dirijată pe un singur sens. Viteza de deplasare este restricționată la 30 de km/h.

Lucrările de reabilitare au început pe 12 mai și au inclus decaparea carosabilului până la partea din beton, refacerea structurii de susținere a drumului cu fier beton și un strat gros de beton peste care au fost turnate trei straturi de asfalt.

Investițiile au inclus extinderea benzii pietonale și montarea unor noi borduri.

Cozi mari la intrarea din Fălticeni

Lucrările la podul viaduct au generat încă de la început nemulțumiri în rândul șoferilor. Ei și-ar fi dorit o fluidizare mai bună a traficului rutier, în condițiile în care unii s-au confruntat zilnic cu această situație.

Din acest motiv, la intrarea în Fălticeni, dinspre Spătărești, s-au format cozi imense.

Conducătorii auto au fost nevoiți să se înarmeze cu răbdare pentru a putea ajunge dincolo de șantier.

Traficul rutier a fost „gâtuit” în zona sensului giratoriu, pentru că pe pod s-a circulat pe o singură bandă, iar până la intrarea în oraș mașinile au circulat bară la bară.

Reabilitare totală și modernizare de peste 3 milioane de lei

Proiectul executat de firma Maghebo, din Câmpulung Moldovenesc, prevede lucrări de anvergură pentru podul viaduct. Toată suprastructura va fi schimbată și consolidată.

Investițiile se ridică la peste 3 milioane de lei, iar în această sumă este inclusă și reabilitarea unui tronson de drum public, între sensul giratoriu dinspre OMV și Autogara Romfour și până la primul scuar de pe 2 Grăniceri.

Prin același proiect va fi modernizat iluminatul stradal din zona podului.

Investițiile includ și lucrări de reconfigurare pentru sensul giratoriu spre OMV și Autogara Romfour. Aceasta va avea dimensiuni mai mici pentru a lărgi partea carosabilă și a mări vizibilitatea.

Pentru prima dată de la darea în folosință, podul viaduct va fi consolidat și modernizat în zona pilonilor și a punților din beton.

Constructorul susține că proiectul va fi finalizat, la partea de carosabil și pietonal spre finalul lunii august.

Termenul de predare către autoritățile locale este octombrie 2019.

Facebook Comments

ȘTIRI