Rețea de alimentare cu apă în cinci sate ale Comunei Vadu Moldovei. Investiții de peste 10 milioane de leiRegional

Rețea de alimentare cu apă în cinci sate ale Comunei Vadu Moldovei. Investiții de peste 10 milioane de lei

Condiții mai bune pentru locuitorii de la țară. Proiectele destinate mediului rural vizează dezvoltarea comunităților și reducerea decalajelor actuale, pe linie de infrastructură, dintre sate și orașe. Una dintre beneficiarele programelor de finanțare lansate de autoritățile centrale este și comuna Vadu Moldovei.

Localitatea are în derulare un proiect pentru înființarea sistemului de apă potabilă. Lucrările vor începe în luna mai.

Primarul Maricel Iacob susține că săptămâna viitoare va fi dat ordinul de începere al lucrărilor.

Investițiile se ridică la peste 10 milioane de lei.

„Avem un nou proiect important pentru comuna noastră.”, a declarat edilul Maricel Iacob. „Înființăm sistemul de alimentare cu apă, cu fondurile primite de la Ministerul Dezvoltării. Este un proiect amplu și necesar, de care vor benefica mulți locuitori.”

Primarul Maricel Iacob

Contractul de execuție a fost semnat în primul trimestru al acestui an cu firma ieșeană Conest.

Prin proiect vor fi realizați peste 20 de kilometri de rețea în cinci sate ale comunei.

Maricel Iacob anunță că localitățile care vor beneficia de sistemul de alimentare cu apă potabilă sunt Dumbrăvița, Nigotești, Mesteceni, Ioneasa și Movileni.

Peste 1.000 de gospodării și 2.500 de locuitori vor avea acces la apă curentă.

Semnarea contractului de execuție cu firma Conest

Rețeaua va include două stații de pompare, amplasate în Ciumulești și Dumbrăvița, pe terenuri deținute de Primăria Vadu Moldovei.

Contractul se va derula pe 22 de luni, termenul de finalizare fiind martie 2020.

Comuna Vadu Moldovei a derulat un proiect similar pentru satele Ciumulești, Cămârzani și Vadu Moldovei, recepția lucrărilor urmând să fie făcută în decursul acestei luni.

Facebook Comments

ȘTIRI