Restituiri – Șoltuzii din BaiaRestituiri

Restituiri – Șoltuzii din Baia

O chestiune întunecată încă din Istoria Moldovei, este acea privitoare la șoltuzii și pârgarii pe cari-i găsim, în cursul vremilor, având un oarecare rol în administrația orașelor din Moldova.

Exista o instituție, pe care am putea s’o asemănăm cu actualul consiliu comunal, compusă din 12 membri care se numeau pârgari, și un președinte: șoltuzul, și se zice, despre ei că erau reprezentanții negustorilor.

Atâta se știe; rămâne încă un mister dacă acești pârgari erau numiți sau aleși, de cine și cum, și din care anume categorie de locuitori ai orașelor, precum nu se știe și care erau atribuțiile lor.

Din documente se vede că în acelaș timp cu pârgarii, funcționarii erau în orașele Moldovei, agenți administrativi, numiți de Domnul țării, și cari, după vremuri, se numeau vodnici (dregători vrednici). Aceștia pare că ar fi avut cam aceleași atribuții ca și șoltuzii.

Instituția aceasta este o urmă a influenței germane asupra alcătuirei noastre sociale din primele începuturi ale statului Moldovei. Șoltuzul este ceea ce la germani se numea Schulheis, iar pârgarii erau Burger, adică cetățeni.

Cea mai veche amintire despre șoltuzii din Baia, este într’un document dat de Ștefan cel Mare, în Roman, la August 1458, prin care dăruește mănăstirei Moldovița, din Bucovina birul pe care-l plăteau, în ceară de albine, crâșmarii din Baia.

Trebuie să fi fost multe crâșme în Baia, pe vremurile acelea, pentru că Voevodul Moldovei să aprecieze cătimea de ceară pe care o datorau crâșmarii, și care să îndestuleze nevoile unei mănăstiri ca Moldovița. Și dacă erau multe crâșme, trebuie să se fi băut mult, și în privința aceasta, băeșii de astăzi nu se lasă întrecuți de strămoșii lor…

În Hrisovul acesta se spune așa: “Domnia mea dăm ceara dela toți crâșmarii din Bae, ca să se ajutoreze acea sfântă mănăstire, la sfânta biserică din Moldovița, cu acest venit. Și cine ar voi să facă crâșmă, să aibă a se scrie în catastih la călugări, iară care nu se va scrie în catastih, au dela noi călugări voie să eie băutura lui, și încă să eie dela acel om 20 zloți. Deci șoltuzii și pârgarii și vornicii nici unul nu are să eie despre partea noastră ceară, ci numai din alte târguri să eie ceva dela toate crâșmele din Bae, pentru că Domnia mea am dat și am întărit sfintei biserici, ca să fie danie și uric în veci nesmintit.”

Într’un document inedit, din 1616, cunoaștem numele Șoltuzului și a patru pârgari din Baia.

Transcriem documentul, ca să poată să fie înțeles de toată lumea, fără să păstrăm particularitățile scrisului din vremurile acelea, care pot să intereseze numai pe specialiști.

Iată cum glăsuește documentul:

“Eu Ilie șoltuzul ot (din) târgul Baia cu patru pârgari, anume Miclăuș, vel pârcalab, Ștefan vel pârcălab, și Mihalea și Cozma, cătră aceasta dăm știre că am venit înaintea noastră Gavril Băliciu de am vândut a sa ocină dreaptă anume, o casă ot (din) Spătărești, lui Gligor ot tam (tot de acolo), și i-am vândut-o cu jirebie, cu to venitul acestei case, ca să fie ocină lui Gligor în veci, și au fost în mâna Rășcanior acea casă. Deci Gligor au plătit’o dela Râșca și au vându’to lui Băliciu, când este acum Băliciu iar, și au vîndu’to lui Gligor drept 32 taleri, ca să-i fie moșie în veci, și lui și feciorilor săi. De aceasta dăm știre domniilor-voastre, și mărturisim, și să fi’I sănătoși. *Veleat 7124)”

Se vede că șoltuzul și pârgarii dela Baia nu știau carte, de vreme ce nu iscălește niciunul, și pe document sunt numai urmele a trei peceți care au fost aplicate pe ceară.

Documentul acesta ni arată că, pe la 1616, șoltuzul și pârgarii lui aveau dreptul de a întări actele de vânzări, de ale autentifica, după cum se zice astăzi, și probabil că aveau și alte atribuțiuni dintre acele pe care le au astăzi magistrații.

Documente de acestea trebue să fie multe, rătăcite prin cine știe ce lăzi de prin satele noastre, și vor fi socotite ca netrebnice, și poate aruncate la gunoi. Iată însă că din asemenea “tărfăloage”se scot multe științi pentru istoria țării noastre, și îndemnăm pe acei cari ar găsi asemenea vechituri să nu le irosească, ci să le dăruiască “Muzeului Folticenilor”, care este instalat, deocamdată, în localul liceului “Nicu Gane”.

 

A.G.

Articol publicat în:  Săptămâna (Ziar Independent)

Anul I, Nr. 1 – Duminică, 23 decembrie 1928

ȘTIRI