Rădăuțenii le-au stricat fălticenenilor debutul în fața propriilor suporteriSport

Rădăuțenii le-au stricat fălticenenilor debutul în fața propriilor suporteri

ACS Șomuz Fălticeni a pierdut fără drept de apel primul meci disputat pe teren propriu în noul sezon al Ligii a 3-a.

Partida a avut loc sâmbătă, 7 septembrie, în cadrul etapei a 3-a.

Bucovina Rădăuți a câștigat cu 5-0 derbiul județean de pe Stadionul „Tineretului”.

Soarta jocului a fost pecetluită în finalul primei reprize.

Echipa pregătită de Dorin Goian avea avantaj de două goluri în acel moment, reușind să marcheze încă două goluri în cele două minute de prelungire.

Fălticenenii l-au făcut mare pe Ionuț Plămadă, care a reușit performanța de marca 4 goluri. Primul gol a fost marcat, din nou, de veteranul Iulian Ionesi.

Echipa pregătită de Daniel Stoica a dezamăgit în fața celor circa 600 de suporteri care au venit să vadă acest derbi.

Șomuz venea după două meciuri disputate în deplasare, în care jocul echipei a fost mult superior celui din confruntarea cu Rădăuțiul.

Fălticenenii trebuie să uite repede acest meci pentru a se concentra pe pregătirea următoarelor confruntări, care trebuie să reabiliteze Șomuzul în ochii tuturor celor care și-au pus speranțe în această echipă.

Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți 0-5 (0-4)

Marcatori: Ionesi Iulian (16), Plămadă Ionuț (24, 45+1, 45+2, 55)

Șomuz: Pascal C. (cpt.) – Iorga G., Robciuc F. (62 Zamă I.), Ionescu P. (41 Plăcintă C.), Toukan Fr., Afalna Ch., Marinescu R. (25 Song A.), Tchassem Fr., Julei E., Njindja W., Mateiciuc A. (58 Murărașu A.). Rezerve neutilizate: Pasca A., Baciu A., Ailenei F.

Antrenori: Daniel Stoica, Ailenei Florin.

Bucovina: Zvoronciuc D. – Alecsandru A., Vitu V. (cpt.), Mihăeș V., Ciobanu R., Bejenar D. (46 Săhlean A.), Dănilă R. (62 Păiuș I.), Ungureanu I., Ionesi I. (55 Țapu C.), Netbai I., Plămadă I. (64. Busuioc L). Rezerve neutilizate: Butnariu C., Cojă A., Antonesi F.

Antrenori: Dorin Goian, Daniel Bălan.  

Arbitri: A – Haivas Mihai (Botoșani), A1 – Iftime Alexandru (Iași), A2 – Hriscu Daniel (Iași).

Observatori: Botezatul Nicolae (Piatra Neamț), Somolyak Istvan (Odorheiu Secuiesc)

Rezultatele etapei a 3-a:

Ozana Târgu Neamț – Aerostar Bacău 1-2

CSM Bacău – Sporting Liești 1-0

Ceahlăul Piatra Neamț – FC Botoșani (2) 4-0

CSM Pașcani – CSM Focșani 0-2

Universitatea Galați – Știința Miroslava 2-2

Foresta Suceava – Oțelul Galați 3-0

Hușana Huși – KSE Târgu Secuiesc 0-0

Șomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuți 0-5

Clasamentul după 3 etape:

1 Bucovina Rădăuţi 3 3 0 0 7-0 9 6
2 Aerostar Bacău 3 3 0 0 6-2 9 6
3 Foresta Suceava 3 2 1 0 7-1 7 1
4 CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 3 2 0 1 7-3 6 0
5 CSM Focşani 3 2 0 1 4-2 6 3
6 SC Oţelul Galaţi 3 2 0 1 4-4 6 3
7 Ştiinţa Miroslava 3 1 1 1 6-6 4 1
8 Ozana Târgu Neamţ 3 1 1 1 3-3 4 -2
9 KSE Târgu Secuiesc 3 0 3 0 1-1 3 0
10 CSM Bacău 3 1 0 2 1-2 3 -3
11 Sporting Lieşti 3 1 0 2 2-5 3 0
12 Şomuz Fălticeni 3 1 0 2 1-6 3 0
13 Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 3 0 2 1 2-4 2 -4
14 Huşana Huşi 3 0 1 2 1-3 1 -5
15 FC Botoşani 2 3 0 1 2 2-8 1 -5
16 CSM Paşcani 3 0 0 3 3-7 0 -6

Facebook Comments

ȘTIRI