Putoarea din spitalActualitate

Putoarea din spital

De când mă știu trei emanații mi s-au oploșit în nări: mirosul din stațiile de metrou, mirosul din biblioteci și mirosul din Spitalul Municipal Fălticeni. Putoarea care te întâmpină cum pășești în unitatea spitalicească îmi provoacă o stare de disconfort și repulsie. Îmi taie respirația. Vă rog frumos să mă scuzați, pur și simplu mi se face greață când trec prin saloane.

Mirosul ăsta îngrozitor nu poate fi eliminat nicicum, chiar dacă persoanele care se ocupă de curățenie aerisesc, spală pe jos, deschid ușile și chiar fac lucrurile acestea destul de des.

Putoarea din minunatul nostru spital mov are ca sursă de proveniență oamenii. Acei pacienți certați cu igiena corporală. Oameni de la oraș și de la țară care, încă, nu au reușit să se împrietenească cu elementul apă și elementul săpun. Amestecul de nespălat, transpirație și alte odorizante de staul plutește în încăperi. Dacă aș intra într-un grajd aș fi mai fericit. Acolo n-am nici o pretenție. Pentru un spital am câteva și indirect de la oameni care, extrapolând, ar putea să-mi fie un exemplu.

Pot înțelege suferința care te duce la o stare de lehamite, dar nu și mizeria care te face nesuferit și respingător.

Culmea! Spitalul Municipal Fălticeni are, după un secol și jumătate de activitate, apă caldă! Există dușuri și cabine de duș! Ce-i drept sunt mai înghesuite, dar sunt. Sunt nefolosite.

Îmi pot imagina ce manifestări neplăcute pot fi create iubitorului de igienă la întâlnirea în salon cu cei 2-3 până la 10 și mai mulți de neiubitori ai fenomenului, cărora le mai priesc fericitele combinații culinare care includ ceapa și usturoiul, contribuind fără tăgadă la starea lui de bine. Miasma de halenă cronică e omniprezentă în clădirea mov de pe strada Mihai Eminescu. E moștenirea cu care va rămâne spitalul până la demolare.

În sinea mea cred că acum mai bine de 150 de ani în urmă, când se ridica spitalul și apa caldă venea la lighean, atmosfera la nivel olfactiv era alta, cu toate că cei de atunci nu se lăfăiau ca azi în săpunuri, geluri de duș și alte ”mofturi” dintr-astea.

Nu este antireclamă, dar fericirea mea este că n-am ajuns să stau 1 minut pe patul acestui spital neprimitor. Mă întreb cum rezistă asistentele și medicii? Din păcate, duhoarea nu a fost luată în considerare pentru includerea în lista de sporuri salariale căci sunt d-ale meseriei, domle! Jurământul lui Hippocrate poate însemna că admiți necondiționat și aclimatizarea cu mediul urât mirositor.

Cândva se va termina și cu construcția noului spital și cred că nu mai avem nevoie de alte mirosuri. Ar trebui să fie o temă de lucru pentru toți cei de acolo, de la manager la femeie de serviciu.

N-am nici cea mai mică idee cum este de făcut cu inamicii igienei personale.

Cu siguranță nu vreau să se repete experiența olfactivă de până acum, pentru că nu vin la spital că să mor de duhoarea altora, ci vin la spital cu gândul că voi respira viață.

ȘTIRI

error: Content is protected !!