Absolvenții de liceu au încheiat examenul de maturitate. Colegiile și liceele au afișat astăzi rezultate obținute în cadrul Bacalaureatului. Peste 660 de candidați au fost înscriși pe liste la cele trei colegii din Fălticeni, rata de participare fiind de peste 90% la sesiunea iunie-iulie 2018.
Promovabilitatea la nivel de municipiu, luând în calcul numărul absolvenților declarați promovați la cele trei colegii din Fălticeni, este, înainte de contestații, de 68,3%. Spre diferență de anul trecut, rata de promovare la nivel de oraș este mai mică decât cea de la județ, cifrată la 70,2%.
Cel mai mare procent de promovabilitate se înregistrează la Colegiul Național „Nicu Gane” cu 96,77%. Un număr de opt absolvenți au fost declarați respinși, iar 240 de candidați au obținut medii peste 6.
La aceeași instituție de învățământ au fost obținute primele trei medii pe oraș, cea mai mare, 9,78, aparținând elevei Ana Maria Cotun.
La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” promovabilitatea la Bacalaureatul din acest an este de 64,16%. Din cei 240 de candidați prezenți au promovat 154, iar 86 au fost declarați respinși.
Sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat indică o promovabilitate de 43,97% la Colegiul „Vasile Lovinescu”. 62 de candidați au promovat, 79 au fost respinși dintr-un total de 141 de absolvenți care s-au prezentat la examen.
Rata prezenței la examen a fost de 94,16%. Nu s-au prezentat la probele de examen 39 de candidați.
Absolvenții nemulțumiți de medii au putut depune contestanții. Acestea se vor soluționa între 5 şi 8 iulie 2018, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Colegiul Național „Nicu Gane”
Promovabilitate 96,77%
– 251 înscriși
– 248 prezenți
– 240 promovați
– 8 respinși
– 3 neprezentați
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”
Promovabilitate 64,16%
– 257 înscriși
– 240 prezenți
– 154 promovați
– 86 respinși
– 17 neprezentați
Colegiul „Vasile Lovinescu”
Promovabilitate 43,97%
– 160 înscriși
– 141 prezenți
– 62 promovați
– 79 respinși
– 19 neprezentați