Proiectul Național „e-Școala Altfel!” la  Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” FălticeniInvăţământ

Proiectul Național „e-Școala Altfel!” la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni

Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni, este una dintre cele 63 de școli, care a încheiat acord de parteneriat cu școala coordonatoare Colegiul Tehnic “Matei  Corvin”, din Hunedoara, în vederea desfășurării activităților din cadrul Proiectului „e-Școala Altfel!”, Ediția 2015, în săptămâna 6-10 aprilie 2015, „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Proiectul „e-Şcoala Altfel!” – ediţia 2015, este inclus în calendarul CAER 2015 aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice la categoria Concurs online (poziţia 798). Proiectul a fost propus și este coordonat de prof. Ana Nicoleta Avramescu – manager  Reţeaua EDU Moodle România și prof. Viorel Guțu  de la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara,  în colaborare cu Asociaţia „PRO ARTA, DEZOLTARE ŞI CUNOAŞTERE” şi Reţeaua EDU Moodle România. Județele participante sunt: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, răila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. (Mai multe detalii pe site-ul proiectului https://scoalaaltfel.moodle.ro/)

Inițiatorul și coordonatorul activităților din cadrul proiectului la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni este prof. de informatică Murărescu Simona-Maricica. Echipa de proiect de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni este formată dintr-un număr de 15 profesori: dir. prof. ing. Suseanu Claudia, dir. prof. adj. Chirilă Silvia, dir. prof. adj. Țuca Mariana-Silvia, prof. Murărescu Simona-Maricica, prof. Popa-Ion Olguța, prof. Dan Ovidiu, prof. Bacalu Vergilia, Prof. Chițu Magdalena, prof. dr. Jarcău Mihaela, prof. Iacob Oana-Simona, prof. Pădurariu Mioara, prof. Dumitriu Bogdan, prof. Cărămidă Dan, prof. Maleș Lucian, prof. Feștilă Constantin-Bogdan) și 140 elevi. Aceștia au primit conturi pentru utilizarea site-ului proiectului, pentru documentare, postarea lucrărilor cu care s-au înscris în concursurile offline sau pentru susținerea concursurilor online în zilele și intervalul stabilit.

Proiectul se desfășoară în perioada februarie – mai 2015. Activitățile propriu-zise s-au desfășurat în săptămâna altfel, însă anterior s-au încheiat parteneriatele între școli prin intermediul coordonatorilor din fiecare școală, s-au creat/primit conturi pentru toți participanții, urmând să se încarce pe site lucrările participante la concursurile offline până pe data de 20 aprilie 2015, apoi notarea online de către profesorii din toate școlile înscrise și în final anunțarea premiilor.

În fiecare zi, din săpămâna altfel 6-10 aprilie a.c., prof. Murărescu Simona-Maricica a moderat activitățile proiectului de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni cum ar fi: participări la conferințele virtuale, la concursurile online și offline. În vederea participării la concursurile offline, echipele de elevi au susținut lucrările în fața elevilor și profesorilor coordonatori înscriși la acea secțiune, dar și a colegilor din școală prezenți în sală ca spectatori. După prezentarea lucrărilor au urmat dezbateri între elevi și profesori pe baza tehnologiei utilizate, dar mai ales despre conținutul acestora. Elevii au realizat prezentări utilizînd șablonul proiectului, prezentări Prezi, filme documentare, filme cu principalele obiective turistice vizitate și filme cu activitățile de ecologizare desfășurate în această săptămână. Temele lucrărilor au fost alese din domeniile  propuse de organizatorii proiectului: Luni – Artă, cultură și știință, Marți – Medicină, Miercuri – Istorie, Joi – Planeta Pământ, Vineri – Științe aplicate.  Profesorii îndrumători au urmărit corectitudinea realizării lucrărilor conform regulamentelor și procedurilor impuse de organizatorii proiectului.

Prof. Murărescu Simona-Maricica a pregătit elevii clasei a X-a A, specializarea matematică-informatică, la care este și dirigintă pentru participarea la toate secțiunile proiectului. A amenajat  laboratorul de informatică pentru desfășurarea activităților, a realizat împreună cu aceștia și mascota proiectului, care simbolizează un copil vesel cu alură sportivă, mulțumit că școala lui, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, realizează activități inedite în parteneriat cu școala coordonatoare Colegiul Tehnic “Matei Corvin” Hunedoara, dar și cu alte peste 60 de școli din întreaga țară, prin intermediul platformei E-Learning Moodle.

Anul trecut, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni a câștigat pe baza activităților desfășurate în cadrul Proiectului Național “Împreună facem școala altfel”2014, la domeniul tehnic, Competiția națională „O activitate de succes în Săptămâna Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Proiectul Național “Împreună facem școala altfel” 2014, a fost propus tot de Colegiul Tehnic “Matei Corvin” Hunedoara, coordonat de prof. Ana Nicoleta Avramescu, iar activitățile de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni au fost desfășurate sub coordonarea prof. Murărescu Simona-Maricica în parteneriat cu această școală.

[ot-gallery url=”https://www.cronicadefalticeni.ro/poze/e-scoala-altfel-la-ctmb-falticeni/”]

ȘTIRI

error: Content is protected !!