Programul competițional în Liga 3 va fi stabilit pe 17 august. Șomuz Fălticeni se pregătește pentru amicalul cu Juniorul SuceavaSport

Programul competițional în Liga 3 va fi stabilit pe 17 august. Șomuz Fălticeni se pregătește pentru amicalul cu Juniorul Suceava

Șomuz Fălticeni își va afla săptămâna viitoare adversarii și programul competițional, în primul sezon de Liga a 3-a.

Până atunci, echipa din Fălticeni va susține cel puțin două jocuri amicale: cu Juniorul Suceava (sâmbătă, 11 august, ora 15.00 – pe terenul din Ițcani) și Foresta Suceava (14 august, pe Areni).

Vineri, 17 august, de la ora 13:30, la Casa Fotbalului, sala „Nicolae Dobrin”, va avea loc tragerea la sorți în urma căreia va fi stabilit calendarul competițional al noii ediții a Ligii 3, a anunțat Federația Română de Fotbal.

În ediția 2018/2019 al Ligii 3 sunt înscrise 80 de echipe. Acestea vor fi împărțite în 5 serii de câte 16 formații.

Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2018-2019 pentru competiţia Liga 3 se va face pe baza Tabelei Berger pentru 16 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

Noul sezon al Ligii 3 va începe în weekendul 25-26 august. Calendarul competițional a fost validat în cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF din 4 iunie. În sezonul 2018-2019, Liga 3 va fi formată din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele clasate pe primul loc în fiecare dintre cele 5 serii la finalul sezonului 2018-2019.

Din Liga 3 vor retrograda 21 de echipe: ocupantele locurilor 13-16 din fiecare serie și cea mai slabă echipă clasată pe locul 12 din toate cele 5 serii. Se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate cu echipele de pe locurile 1-11. Turul Ligii 3 se va încheia pe 1-2 decembrie 2018, urmând ca sezonul să se reia pe 2-3 martie 2019. Ultima rundă, cea cu numărul 30, este programată pe 25-26 mai 2019.

Foto – frf.ro

ȘTIRI