Profesori din România, Cernăuţi şi Republica Moldova au concurat la Spartachiadă. Bilanțul profesorilor din zona FălticeniEducație

Profesori din România, Cernăuţi şi Republica Moldova au concurat la Spartachiadă. Bilanțul profesorilor din zona Fălticeni

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute (21-23 iunie 2018), ”Spartachiada Profesorilor”, ediția a VI-a, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava şi cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, Primăria și Consiliul Local Suceava, Primăria și Consiliul Local Fălticeni.

Evenimentul din acest an s-a desfășurat sub egida Centenarului Marii Uniri și a avut participanți din România, Cernăuţi şi din Republica Moldova.

Peste 700 de participanţi şi-au anunţat prezenţa la ediţia din acest an, la următoarele discipline: șah, cros, darts, natație, volei, tenis de masă, tenis de câmp, tenis cu piciorul, fotbal, pescuit sportiv, badminton, ciclism, street-ball, handbal și lupta cu odgonul.

Filiala Fălticeni a avut peste 50 participanti, la aproape toate probele sportive, cadre didactice care s-au evidențiat  prin rezultatele obținute.

La atletism, profesorul Alin Findanis, antrenorul secției de atletism de la CSS Nicu Gane, s-a clasat pe locul 5 (la general). De asemenea, Radu Doroftei, profesor  la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” din Malini, cunoscut mai ales prin participările în curse de semimaraton, s-a clasat pe primul loc în concursul de cros (alte discipline decât educație fizică și sport),  categoria 40 – 49 ani (locul 11 la general). Profesorul Doroftei a fost între cei mai buni atleți și la ediția de anul trecut.

Tot pe primul loc s-a clasat și echipa de volei fete, după finala disputată în compania echipei Sucevei. În alte sporturi pe echipe, echipa de handbal s-a clasat pe locul 3, iar echipa de fotbal a obținut  mențiune.

În competițiile individuale, Alexandra Tofan, de la Școala Gimnazială s-a clasat pe locul 1 într-una dintre probele concursului de natație; Adrian Boicu și Caty Moldovanu s-a locul 2 la badminton; Marius Orleschi, locul 2, la darts; Pavel Gagiu (Bogdănești)  locul 3 la șah; Eugen Grigore (Oniceni), mențiune la tenis de câmp.

Vezi toate rezultatele Spartachiadei din acest an

“Este vorba despre un proiect care a crescut de la un an la altul şi în care credem foarte mult. Promovăm sportul, mișcarea pentru sănătate, în rândul colegilor noştri, dar mai ales în rândul elevilor noștri pentru care vrem să fim un model. Sportul ne mai învaţă ceva: fair-play-ul, cel pe care trebuie să îl aplicăm nu doar în cadrul acestor competiţii, ci în tot ceea ce facem noi. Spartachiada îşi propune să fie şi un mod prin care încercăm să convingem  autorităţile locale să investească în baze sportive şcolare, în care să avem atât noi, cadrele didactice, cât şi elevii acces. În același timp, Spartachiada profesorilor este şi un prilej pentru colegii noștri să facă schimb de experienţă, indiferent de disciplina pe care o predă și indiferent de categoria din care face parte: didactic de predare, didactic auxiliar sau nedidactic”, a declarat preşedintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, Giani Leonte.

 

ȘTIRI