Procurorii au un suspect în cazul furturilor comise în perioada sărbătorilor în orașul DolhascaRegional

Procurorii au un suspect în cazul furturilor comise în perioada sărbătorilor în orașul Dolhasca

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus, joi, 11 ianuarie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui bărbat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat  în formă continuată.

Tot astăzi, judecătorii au luat măsura controlului judiciar faţă de suspect.

Cele 3 furturi reținute în sarcina acestuia s-au petrecut în zilele de 25-26 decembrie 2017 şi 5 ianuarie 2018.

Bărbatul a pătruns prin efracţie într-o locuinţă din orașul Dolhasca, de unde a sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind estimat de persoana vătămată la suma de 2000 lei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRI