Președintele FRF în vizită la Clubul Sportiv Nicu Gane FălticeniSport

Președintele FRF în vizită la Clubul Sportiv Nicu Gane Fălticeni

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, candidat la un nou mandat în fruntea fotbalului românesc, a fost prezent miercuri la Fălticeni.

Alături de alte nume cunoscute din staff-ul său, cum ar fi Mihai Stoichiță și Gheorghiță Geolgău, Burleanu s-a întâlnit cu conducerea  CSS Nicu Gane și a vizitat bazele sportive folosite în activitatea secțiilor de fotbal feminin și futsal, secții care au echipe înscrise în competițiile naționale organizate de FRF.

La finalul vizitei, Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu primarul Cătălin Coman, dar și cu conducerea clubului Șomuz Fălticeni, în timpul antrenamentului echipei de fotbal .

“Astăzi am avut oaspeți din cadrul Federației Române de Fotbal, pe președintele federației, Răzvan Burleanu, însoțit de oameni cu greutate ai fotbalului românesc precum Mihai Stoichita, Gheorghiță Geolgau. Prin prezența lor la Fălticeni, aceștia au certificat interesul avut în ceea ce privește fotbalul feminin, futsal-ul, fotbalul juvenil fălticenean.

În ceea ce privește discuțiile, acestea s-au axat pe posibilitatea implicării FRF în modernizarea bazei sportive și susținerea clubului CSS CN Nicu Gane Fălticeni cu materiale și echipamente sportive. În discuție se află și realizarea unui parteneriat între FRF, Primăria Fălticeni și C.S.S. C.N. Nicu Gane, prin care copiii talentați, fără posibilități materiale, să fie susținuți cu școlarizarea, cazarea, masa, pregătirea și participarea la competiții, a declarat, pentru Cronica de Fălticeni, prof. Iulian Darabă, președintele C.S.S. C.N. Nicu Gane.

Răzvan Burleanu a confirmat discuțiile avute cu primarul Cătălin Coman, pentru două proiecte care ar putea fi derulate, în parteneriat, de Federația Română de Fotbal și Primăria Fălticeni.

“Sunt într-o campanie pentru alegerile din 18 aprilie și mi-am propus să mă văd cu toți membrii Federației Române de Fotbal, să putem să avem discuții individuale, așa cum le-am avut în toți acești patru ani. Să putem să vedem care au fost proiectele bune pe care le-am făcut la nivel de federație și, la fel, să pot prezenta care este viziunea mea despre dezvoltarea fotbalului românesc în următorii patru ani.

Am venit întotdeauna cu mare drag la Fălticeni. Acum discutăm despre două proiecte, foarte importante, un centru de pregătire pe care vrem să-l dezoltăm aici pentru copiii de clasa a 5-a, iar al doilea proiect este legat de un proiect de infrastructură.

După cum știți, Federația Română de Fotbal, în ciuda faptului că nu are fonduri publice la dispoziție, ci doar fonduri private, a reușit în 2017 să creeze un fond de investiții de aproape 2 milioane de euro, pe care dorim să-i investim în infrastructura sportivă, în terenuri cu gazon artificial de dimensiuni mari.

Acesta a fost subiectul discuției, ținând cont că în luna martie așteptăm o decizie la nivelul Comitetului Executiv  al FRF prin care să putem crea aceste parteneriate cu autoritățile locale și din celelalte localități, nu doar din municipiile reședință de județ, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF, pentru Cronica de Fălticeni.

 

ȘTIRI