Porţi deschise pentru elevii din Fălticeni la Şcoala Militară de Subofiţeri de JandarmiLocal

Porţi deschise pentru elevii din Fălticeni la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi

Marţi, 7 aprilie 2015, între orele 9.00-14.00, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni a organizat Ziua Porţilor Deschise, în contextul programului iniţiat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, intitulat Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

La activitate au participat peste 600 de elevi însoţiţi de educatori şi profesori, de la diferite instituţii de învăţământ din Suceava, Fălticeni, Fântâna Mare şi Rădăşeni.

„Dacă cei mai mici au fost atraşi în special de maşinile, tehnica şi mijloacele de intervenţie cu care se pregătesc jandarmi, elevii din anii terminali de liceu au fost interesaţi mai mult de oferta educaţională a instituţiei noastre, de criteriile şi modalitatea de desfăşurare a concursului de admitere, precum şi de dotarea spaţiilor de cazare şi de învăţământ”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, maiorul Cristian Ipate.

Itinerarul parcurs a început cu vizionarea filmului de prezentare a şcolii în sala amfiteatru şi oferirea de răspunsuri pentru cei dornici de mai multe detalii, urmând apoi prezentarea tehnicii și a mijloacelor de intervenţie specifice structurilor de jandarmi, prezentarea maşinilor şi autospecialelor de intervenţie, vizitarea laboratoarelor de specialitate (informatică, limbi străine, criminalistică, circulaţie rutieră), precum şi a sălii de sport. Vizita s-a terminat la Biserica cu hramul „Sfinţii Mucenici Gheorghe şi Mina”, aflată în incinta şcolii.

[ot-gallery url=”https://www.cronicadefalticeni.ro/poze/ziua-portilor-deschise-la-smsj-falticeni/”]

ȘTIRI

error: Content is protected !!