Pompierii voluntari din Cornu Luncii au intervenit la un incendiu în Capu CâmpuluiRegional

Pompierii voluntari din Cornu Luncii au intervenit la un incendiu în Capu Câmpului

În seara zilei de joi, după ora 18.00, militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Capu Câmpului și Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Capu Câmpului.

La sosirea echipajelor, ardeau două anexe gospodărești, construcții corp comun, cu pericol de propagare a flăcărilor la casa de locuit

Incendiul a fost lichidat la ora 19:15.

Au ars un adăpost de animale și o șură pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, circa 8 tone de fân, 90 de baloți de lucernă și altele. S-au degradat aproximativ 10 metri pătrați dinstr-un perete exterior al casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un motor (electric) lăsat sub tensiune.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente.

ȘTIRI