Pompierii din Fălticeni și voluntarii din Cornu Luncii au intervenit în cursul nopții pentru salvarea unei gospodării din PăiseniRegional

Pompierii din Fălticeni și voluntarii din Cornu Luncii au intervenit în cursul nopții pentru salvarea unei gospodării din Păiseni

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.35, un apel la numărul de urgență 112 a anunțat izbucnirea unui incendiu la o gospodărie particulară din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii.

La fața locului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni și  lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii, cu cinci autospeciale.

La sosirea echipajelor, ardea în totalitate adăpostul de animale, construit din lemn şi acoperit cu azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit a proprietarului.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti, însă a ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi circa o tonă de cereale. În incendiu au pierit un cal şi un porc.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul de distribuţie cu defecţiuni.

Incendiul a fost lichidat dimineață, la ora 5:00, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

ȘTIRI

error: Content is protected !!