Polițistul Dumitru Norocel este arestat preventiv: Omul legii este cercetat pentru ultraj la adresa unor colegi de serviciuLocal

Polițistul Dumitru Norocel este arestat preventiv: Omul legii este cercetat pentru ultraj la adresa unor colegi de serviciu

Un om al legii răspunde în fața legii. Agentul Dumitru Norocel, lucrător în cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, este cercetat pentru două infracţiuni ultraj  la adresa propriilor colegi de serviciu, cât și pentru infracțiunea de refuz de prelevare mostre biologice, în urma unui episod petrecut luni seara, pe 22 octombrie. Acesta l-a lovit de două ori pe un agent de poliție, în zona feței și piciorului, după care l-a ameninţat cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliție l-a ameninţat cu destituirea din funcţie şi alte fapte păgubitoare cu consecinţe negative.

Cei doi polițiști, colegi cu Dumitru Norocel la Biroul de Ordine Publică, l-au somat pe acesta să se oprească şi să-i însoţească pentru clarificări legate de un episod în care polițistul, care emana miros de alcool, fusese protagonistul unei tamponări petrecute în Fălticeni, în urma căreia avariase un alt autoturism.

Anchetatorii spun că după incidentul din seara zilei de 22 octombrie, Dumitru Norocel s-a dat jos din mașină și nu i-a permis proprietarului autoturismului avariat să fotografieze urmările accidentului, polițistul inculpat părăsind zona.

Agentul se afla în timpul liber, iar patrula de la Ordine Publică l-a găsit pe acesta în autoturismul cu care tocmai plecase de la locul faptei, vehicul parcat în apropierea blocului din Fălticeni unde locuieşte.

Dumitru Norocel, în vârstă de 47 de ani, a fost reținut miercuri, 24 octombrie 2018, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Polițistul de la Ordine Publică a fost adus în fața instanței, în după-amiază aceleași zile. După aproape două ore de proces, magistrații Judecătoriei Fălticeni au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Aceștia au admis, în acest sens, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Instanța i-a respins cererea formulată de inculpatul Dumitru Norocel privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu ori cea de control judiciar. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

El poate contesta decizia Judecătoriei Fălticeni în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Agentul Dumitru Norocel va petrece următoarele 30 de zile la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava. Mai exact, acesta va sta la arest între 24 octombrie şi  22 noiembrie 2018.

Dumitru Norocel este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz de prelevare mostre biologice și pentru ultraj.

Din cercetările făcute de anchetatori reiese că acesta l-a agresat fizic pe unul dintre agenţii de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul în zona tâmplei şi spărgându-i ochelarii de vedere.

Ulterior, l-a lovit pe acelaşi agent de poliţie cu piciorul, de mai multe ori în zona tibiei stângi. În plus, Dumitru Norocel l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie şi alte fapte păgubitoare cu consecinţe negative, fără a le detalia conţinutul, în aceleaşi împrejurări.

Anchetatorii notează în rechizitoriu și faptul că, deși inculpatul condusese autoturismul pe drumurile publice, el a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi, mai apoi, să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în faţa medicului de gardă de la unitatea medicală, la solicitarea expresă şi repetată a organelor de poliţie.

Cauza este instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii Biroului Control Intern din cadrul IPJ Suceava.

Procurorii suceveni menționează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRI