Polițiștii locali din Fălticeni aduc tot mai mulți bani la bugetul local din amenzile aplicate șoferilor indisciplinațiLocal

Polițiștii locali din Fălticeni aduc tot mai mulți bani la bugetul local din amenzile aplicate șoferilor indisciplinați

Încălcarea legii atrage cu sine o notă de plată destul de usturătoare. Cel puțin în cazul șoferilor din Fălticeni, care nu respectă legislația în vigoare, sute și chiar câteva mii de lei pleacă din venitul personal în cel al administrației locale. Conducătorii auto indisciplinați sunt contribuitori constanți la bugetul local, astfel încât lună de lună aici se adună bani frumoși.

Numai în luna iunie s-au aplicat aproximativ 40 de amenzi doar pentru șoferii care au parcat, oprit sau staționat pe trotuare.

Oamenii legii au declanșat pe tot parcursul acestei luni ample acțiuni de depistare a conducătorilor auto certați cu legea.

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni de aproximativ 20.000 de lei. Controalele s-au desfășurat în special în zonele critice precum străzile Nicolae Beldiceanu, Ion Creangă și Ana Ipătescu, dar și pe alte drumuri publuce din Fălticeni.

În unele cazuri au fost aplicate valorile maxime ale amenzii, care se ridică la 1.000 de lei.

Tot în lunie iunie, polițiștii locali au declanșat o acțiune de identificare și sancționare a șoferilor de autovehicule grele care staționează în locuri nepermise, dar și a conducătorilor auto care circulă cu vehicule agabaritice pe arterele unde accesul acestora este interzis.

Printr-o hotărâre de consiliu local, vechiculele de tonaj nu au voie să staționeze pe drumurile publice din Fălticeni, cu excepția locurilor special amenajate.  Șoferii depistați au fost sancționați și li s-au adus la cunoștință prevederile legale.

12 amenzi contravenționale au fost aplicate în aceste cazuri, conducătorilor auto de camioane și autotrenuri, valoarea acestora fiind cuprinsă între 600 și 2.000 de lei.

Poliția Locală Fălticeni va continua și în luna iulie cu astfel de acțiuni, în paralel urmând a se desfășura activități de identificare a persoanelor fizice și operatorilor economici care renovează și construiesc imobile, desfășoară lucrări de izolare a imobilelor și nu au contract cu societatea de salubritate pentru depunerea în tomberoane a deșeurilor rezultate în urma lucrărilor de execuție și transportarea în spații special amenajate.

ȘTIRI