Polițiștii derulează în școlile sucevene campania de informare și prevenire „10 pentru Siguranță”Actualitate

Polițiștii derulează în școlile sucevene campania de informare și prevenire „10 pentru Siguranță”

La începutul anului școlar, în unitățile de învățământ din județul Suceava se desfășoară campania de informare și prevenire „10 pentru Siguranță”.

Campania se desfășoară până vineri, 20 septembrie, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Agenției Naționale Antidrog, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Poliția de Frontieră, Instituției Prefectului – Județul Suceava și al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Violența în mediul școlar, consumul de alcool și drog, traficul de persoane, fenomenul de bullying, securitatea împotriva incendiilor siguranța rutieră, sunt câteva dintre subiectele abordate și discutate cu tinerii, dar și cu profesorii și părinții.  

Au fost distribuite materiale cu mesaje preventive dar și alte ghiduri, stick-ere și pliante de informare.

Campania are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.În prima săptămână de școală, la nivelul județului nu s-au înregistrat evenimente negative cu implicarea elevilor.

Zece sfaturi pentru ca elevii să obțină nota 10 la lecţia siguranţei

Ai grijă la grupul de prieteni. Spune „NU” dacă aceștia îți propun să faci lucruri  care te pot afecta negativ pe tine sau pe alții din jurul tău!

Fii atent la prietenii virtuali și informațiile pe care le postezi / transmiți pe internet și pe rețelele de socializare!

Nu te lăsa păcălit de „bunele intenții” ale necunoscuților sau de oferte „unice” doar pentru tine din surse pe care nu le poți verifica!

În drumul tău spre școală sau spre casă respectă mereu regulile de circulație!

Ține mereu în buzunarul interior banii sau telefonul mobil!

Nu te lăsa „încătușat” de consumul de alcool, droguri sau alte substanțe psihoactive!

Refuză implicarea în munci sau activități ilegale!

Focul nu reprezintă un mod de distracție!

Nu provoca prin modul de comunicare sau prin comportament și nu răspunde la provocări!

Apelează la sfatul unui adult (părinți, profesori, consilieri) atunci când te afli în dificultate!

Facebook Comments
Analytics:

ȘTIRI