Acțiunile lor reprobabile i-au trimis după gratii. Certați cu legea, doi indivizi din Fălticeni și Dolhești au ajuns mai întâi în fața instanței pentru a răspunde pentru propriile fapte. Aceștia au fost judecați într-un dosar al procurorilor DIICOT Covasna.
Inculpații au fost deferiți justiției pentru infracțiuni de contrabandă în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat.
Instanța a decis ca bărbatul din Dolhești, în vârstă de 37 de ani, din Dolhești, să execute 5 ani și 6 luni de închisoare pentru aderare la grup infracțional organizat și contrabandă.
În același dosar fălticeneanul, în vârstă de 48 de ani, are de executat, 6 ani de închisoare.
Cei doi au fost identificați și reținuți de agenții Poliției Municipale Fălticeni.
Mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea a fost emis de Tribunalul Covasna.
Inculpații au fost însoțiți de oamenii legii și transportați la Penitenciarul Botoșani.