Polițiștii au reținut un bărbat din Fălticeni. Acesta i-a sustras banii unei gestionare aflată într-o sală de jocuriLocal

Polițiștii au reținut un bărbat din Fălticeni. Acesta i-a sustras banii unei gestionare aflată într-o sală de jocuri

       Accesări: 194

Setea de căpătuială aduce mai mult decât niște simple neplăceri. Un individ din Fălticeni și-a văzut planul complet năruit, iar acum simte pe propria piele unde conduce nesăbuința și dorința unui câștig necinstit. Bărbatul s-a dus pe timpul nopții într-o sală de jocuri, de pe Bulevardul 2 Grăniceri, unde i-a cerut gestionarei să-i dea toți banii pe care îi avea în borsetă.

Individul intrase, în jurul orei 4, cu gluga trasă pe cap, iar planul inițial i-a reușit, gestionara dându-i acestuia peste 6.400 de lei, dar și un telefon mobil. Erau toți banii pe care femeia îi avea în borsetă, după care bărbatul a dispărut imediat.

Totul s-a întâmplat, vineri, 14 noiembrie.

Polițiștii, însă, au fost anunțați imediat, aceștia începând investigațiile și reușind să-l identifice rapid pe autor.

Echipe operative de agenți din cadrul Biroului de Investigații Criminale și ai Secției Investigații Criminale (IPJ Suceava) au lucrat ca la carte, depistându-l pe autorul faptei, un individ domiciliat în Fălticeni, persoană care în prealabil jucase la această sală de jocuri, cu circa 15 de minute înainte de comiterea faptei.

Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Fălticeni pentru audieri.

Oamenii legii au ridicat de la gestionară o pereche de încălțăminte pe care o purta în timp ce se afla în sala de jocuri și care avea caracteristici asemănătoare cu încălțămintea purtată de autorul faptei.

Persoana vătămată a declarat faptul că l-a recunoscut pe bărbat ca fiind autorul faptei, după ochi, sprâncene și un tatuaj.

A fost dispus un control la obiectivul în cauză.

În urma investigațiilor efectuate a fost identificat un bărbat din Fălticeni, care și-a recunoscut fapta comisă și a predat de bunăvoie organelor de poliție telefonul mobil marca Nokia, sustras de la femeie, precum și suma de 4.500 lei, despre care, organelor de anchetă, le-a declarat că aceștia că sunt toți banii sustrași.

Individul le-a mai precizat polițiștilor faptul că după comiterea faptei s-a deplasat pe strada 1 Mai, unde a aruncat geaca de culoare roșie pe care o purta.

În baza probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat la Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.



Spalatorie covoare

ȘTIRI