Policlinica Dorna Medical va găzdui seminarul de educație parentală „Grădinița părinților”Actualitate

Policlinica Dorna Medical va găzdui seminarul de educație parentală „Grădinița părinților”

Copilăriile noastre, ale celor care suntem acum părinți, au fost întrucâtva frumoase, iar în lumina amintirii ținem să păstrăm genunchii loviți, cheia de gât, gumele turbo, jocurile de-a “Țară, țară vrem ostași!” și altele asemenea. Dar în copilăriile noastre sunt și reproșurile de tipul “Ești mare acum și nu ar mai trebui să…”, “Mă faci de rușine!”, “Cum să plângi? E rușine!”, “Dacă nu faci cum spun, te las aici!”, “Hai, taci și joacă-te frumos acolo!” și alte asemenea. Poate cuvinte grele pe care părinții ni le aruncau din când în când, poate câte o palmă, poate critici dure atunci când greșeam ceva, poate prea multe restricții, poate mai puține, poate inconstant și o dată aveam voie să facem ceva și de două ori nu.

Părinții noștri ne-au iubit, dar, cu siguranță au făcut și greșeli.

Ne-au crescut cum au putut ei mai bine, dar pe un model care încuraja obediența, cu responsivitatea.

Au încercat să ne învețe să discernem răul de bine și binele de rău, și nu de puține ori au făcut asta amenințându-ne, pedepsindu-ne, etichetându-ne, țipând la noi. Așa au știut ei. Așa au crezut ei că se cresc copiii.

Iar noi acum putem să rămânem fideli “manualului” nescris, tradițional, de creștere a copiilor, sau putem învăța să facem lucrurile altfel. Fără să ne temem că ne răsfățăm copiii, sau că ei vor deveni niște ratați pentru că nu am știut să avem mâna de fier care să îi strunească.

Spre deosebire de părinții noștri, noi avem acces la mult mai multe informații – evident, nu toate sunt valide și validate, credibile și acreditate, pertinente, bune, potrivite nouă. Dar ne putem oferi șansa de a învăța să ne creștem copiii așa cum ne-am fi dorit să fim noi crescuți – și, clișeul spune că putem face asta pentru ei.

Adevărul este că o facem pentru noi – ca să ne fie mai ușor nouă ca părinți, ca să știm că am făcut tot ce a ținut de noi, ca să ne bucurăm de această călătorie fascinantă care e creșterea și educarea unui copil.

Și care începe cu creșterea și educarea unui părinte. Așadar, va aștept la grădiniță – Grădiniță Părinților.

Seminarul va avea o durata de două ore și va avea două părți: una de prezentare a unor concepte și principii (stima de sine a copiilor, validarea empatică a emoțiilor copilului, gestionarea refuzurilor și fricilor copiilor, disciplina pozitivă, adaptarea la grădiniță etc.) și una de întrebări și răspunsuri.

Taxa de participare este de 40 de lei și se achita la Triaj.

Seminarul se va desfășura pe 13 septembrie, în sala de conferințe a Policlinicii Dorna Medical din Vatra Dornei.

În cadrul acestei reuniuni vor fi prezenți și alți specialiști Dorna Medical: dr. Alina Andreea Horia, medic specialist pediatru, dr. Laura Grecu, medic specialist Psihiatrie Pediatrică și Rodica Buscu, psiholog.

Aceștia vor răspunde întrebărilor dumneavoastră, vor aduce lămuriri suplimentare în cazul în care le veți solicita, dragi părinți!

Locurile sunt limitate, prin urmare înscrierile se fac prin trimiterea de mesaj privat pe pagina Psihoterapeut Miruna Maxim.

Facebook Comments

ȘTIRI