Peste 80 de amenzi aplicate într-o singură săptămână pentru încălcarea legislației silviceRegional

Peste 80 de amenzi aplicate într-o singură săptămână pentru încălcarea legislației silvice

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a prezentat rezultatele unei acțiuni punctuale organizate la nivelul județului Suceava, în perioada 21-27 ianuarie, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

În derularea acestei acțiuni au colaborat polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava.

În săptămâna amintită, au fost efectuate 9 controale, în urma cărora au fost constatate 2 infracțiuni și au  fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor a depășit suma de 68.865 lei.

În același timp, polițiștii au mai confiscat 54,08 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.619 lei.

Facebook Comments

ȘTIRI