Peste 20 de tineri fotbaliști prezenți la prima selecție organizată de Șomuz Fălticeni | Cronica de Fălticeni
Peste 20 de tineri fotbaliști prezenți la prima selecție organizată de Șomuz FălticeniSport

Peste 20 de tineri fotbaliști prezenți la prima selecție organizată de Șomuz Fălticeni

La sfârșitul săptămânii, ACS Șomuz Fălticeni a organizat o acțiune de selecție pentru completarea lotului de jucători în perspectiva participării în campionatul Ligii a 3-a.

Duminică, 15 iulie, pe Stadionul „Tineretului” au fost prezenți 21 de tineri, majoritatea din județul Suceava, dar și din Iași și Constanța.

După această acțiune, au rămas în atenția conducerii tehnice un număr de circa 12 jucători, cu vârste sub 19 ani, care vor fi urmăriți și la următoarea acțiune de selecție, care va avea loc în această săptămână.

„Ne interesează să găsim jucători utili pentru acoperirea posturilor deficitare. Noi am avut discuții cu toți jucătorii care au pus umărul la obținerea promovării și așteptăm să vedem care vor fi opțiunile lor pentru viitorul sezon. De aceea încercăm să vedem cât mai mulți jucători care pot face față într-o competiție superioară cum este Liga a 3-a. După selecția de duminică avem un nucleu de 12 jucători pe care am dori să-i mai putem urmări în acțiunele de pregătire. Sunt și alți jucători care, din diferite motive, nu au putut veni duminică la Fălticeni, pe care îi așteptăm în această săptămână, urmând să stabilim exact ziua unei noi selecții”, a declarat antrenorul Radu Anania, pentru Cronica de Fălticeni.

ȘTIRI