Peste 100 de copii din Fălticeni au primit daruri din suflet și gânduri bune la Biserica Adormirii Maicii DomnuluiLocal

Peste 100 de copii din Fălticeni au primit daruri din suflet și gânduri bune la Biserica Adormirii Maicii Domnului

Decembrie este luna gesturilor de generozitate. În această perioadă, copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun, care se străduie să ajungă la toate casele. Bătrânul cu zâmbet pe buze s-a aflat miercuri și joi la parohia Adormirii Maicii Domnului din Fălticeni, unde a lăsat cadouri pentru fiecare băiat și fetiță.

Ajutoarele de nădejde ale moșului au fost cele au împărțit darurile.

Acestea au ajuns la cei 64 de copii de la casele de plasament din Fălticeni.

Ei au fost în centrul atenției, miercuri, când au fost invitați la masa festivă de Crăciun. Acțiunea de binefacere a fost organizată la restaurantul Casa Carp.

La final, oaspeții au primit cadourile mult așteptate, cât și urări de bine.

Alți 40 de copii de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” au primit daruri, de această dată în incinta bisericii. Împreună cu profesoara lor de religie au asistat, mai întâi, la citirea acatistului Maicii Domnului.

Elevii au susținut un mic program de colinde, iar, la final, Moș Crăciun i-a răsplătit cum se cuvine.

Cadourile au fost pregătite cu mult drag de câțiva dintre enoriașii parohiei care au dorit să rămână anonimi. Ei s-au ocupat și cu achiziția produselor oferite fiecărui copil.

Pachetele au inclus fructe, dulciuri, sucuri de fructe, produse de patiserie.

Părintele Adrian Brădățanu le-a mulțumit voluntarilor inimoși care s-au implicat în campania de Crăciun, parohul bisericii Adormirii Maicii Domnului amintind că faptele bune sunt cele care îl caracterizează pe creștinul adevărat.

ȘTIRI