De la începutul anului 2018, în judetul Suceava s-au înregistrat peste 100 de cazuri de rujeolă, a anunțat Direcția de Sănătate Publică Suceava.
Potrivit doctorului Cătălina Zorescu, în ultima perioadă se înregistrează o ușoară crestere a numărului cazurilor de rujeolă la nivel județean.
Din nefericire, săptămâna trecută un sugar și-a pierdut viața din cauza rujeolei.
“Vă informăm că în cursul săptămânii trecute a decedat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, cu diagnosticul de rujeolă, un sugar în vârstă de 7 luni, de sex feminin, cu domiciliul in mediul rural, din teritoriul Sucevei. Copilul a decedat ca urmare a evoluției nefavorabile și a complicațiilor respiratorii cauzate de rujeolă, în a 5-a zi de la internare, în ciuda acordării celor mai bune servicii medicale.
Copilul nu avea vârsta recomandată pentru a fi vaccinat. Nu cunoaștem cu exactitate sursa de îmbolnăvire, dar atragem din nou atenția, și pe această cale, asupra faptului că este necesară vaccinarea tuturor copiilor începând cu vârsta de 9 luni. Recomandăm părinților cu copii mai mici de 9 luni să evite, pe cât posibil, prezența în locuri aglomerate, contactul cu copii mai mari și nevaccinați, dar care pot transmite boala”, a transmis DSP Suceava.
Rujeola este o boală cu transmitere aerogenă cu grad de contagiozitate de peste 99% în populațiile receptive (nevaccinate), care poate avea o evoluție gravă, în special la copiii cu vârsta mică. Vaccinarea este singura metodă de preventie, precizează conducerea DSP Suceava.