Patru noi proiecte ale Primăriei Fălticeni atrag investiții de circa 12 milioane de lei pentru două școli și două colegiiActualitate

Patru noi proiecte ale Primăriei Fălticeni atrag investiții de circa 12 milioane de lei pentru două școli și două colegii

Infrastructura școlare municipale este înnoită permanent. Patru unități de învățământ din Fălticeni sunt beneficiarele unor programe importante de investiții ce se vor derula în următoarele luni, investiții ce vor completa lucrările de reabilitare executate în vacanța de vară. Școlile sunt pregătite să-i primească pe elevi în cele mai bune condiții, iar după începerea noului an școlar vor fi deschise câteva noi șantiere.

Proiectele pregătite de echipa primarului Cătălin Coman vizează două școli și două colegii.

Investițiile sunt cifrate la aproximativ 12 milioane de lei, bani care provin din finanțări asigurate de Uniunea Europeană și Guvernul României.

La acestea se adaugă și investițiile alocate din bugetul local, care numai în perioada vacanței de vară, lucrări și achiziții realizate, depășesc 700.000 de lei.

Primarul Cătălin Coman spune că educația constituie una dintre prioritățile administrației locale și că unitățile de învățământ din municipiu se bucură de o atenție deosebită. El a subliniat faptul că prin investițiile alocate anual s-au realizat progrese importante în fiecare instituție școlară.

„Pentru mine, educația, ca și sănătatea, constituie o prioritate. Sunt pe primul loc în agenda primarului din Fălticeni.”, afirmă edilul Cătălin Coman. „În cei șase ani ca primar am acordat o atenție deosebită învățământului și nevoilor acestora. S-au făcut progrese mari prin investițiile alocate în toate unitățile din Fălticeni. Continuăm procesul de modernizare cu patru noi proiecte, din care trei sunt pe fonduri europene. În perioada rămasă acestea vor fi implementate, astfel încât gradul de modernizare al infrastructurii școlare fălticenene va fi și mai ridicat.”

Colegiul Național „Nicu Gane” – proiect de 2,7 milioane lei

Cel mai nou proiect al municipalității este creionat pentru Colegiul Național „Nicu Gane”. Unitatea de învățământ preuniversitar a beneficiat de investiții consistente și constante în ultimii ani, pentru perioada următoare fiind pregătit un program de investiții la fel de important.

Colegiul fălticenean va fi beneficiarul unui proiect cu fonduri europene.

Contractul de finanțare va fi semnat la sfârșitul în cursul lunii septembrie. Fondurile, în valoare de 2,7 milioane de lei, vor fi utilizate pentru renovarea cantinei și creșterea eficienței energetice.

Sunt prevăzute înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare, cât și aplicarea unui termosistem pe exteriorul clădirii exterior. Prin proiect vor fi montate instalații termice și electrice noi.

Școala Gimnazială „Ion Irimescu” – proiect de 2,5 milioane de lei

Autoritățile locale vor depune un proiect prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) ce urmărește renovarea și modernizarea clădirii școlii.

Proiectul se află în faza obținerii ultimelor avize. Dosarul privind Documentația de Avizarea Lucrărilor de Intervenții și proiectul tehnic sunt finalizate.

Proiectul, în valoare de 2,5 milioane de lei, va fi depus personal de către primarul Cătălin Coman la autoritatea de competență din București.

La aceeași unitate de învățământ se lucrează la proiectul pentru construirea primei cantine destinate elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Proiectul pilot este aproape finalizat și urmează să fie scos la licitație, pentru atribuirea lucrărilor de execuție, în toamna acestui an.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – proiect de 2,5 milioane de lei

Un alt proiect european se va derula la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. Acesta prevede reabilitarea termică a clădirii internatului.

Vor fi realizate lucrări pentru înlocuirea acoperișului și tâmplăriei exterioare. Programul de investiții mai prevede montarea unei noi tâmplării la interior.

Instalațiile termice și cele electrice vor fi schimbate cu unele de ultimă generație.

Clădirea va fi anvelopată termic pentru reducerea pierderilor de căldură și reducerea consumului de gaz.

Contractul de finanțare a fost semnat în luna iulie, la Fălticeni, de primarul Cătălin Coman și ministrul delegat al Ministerului Fondurilor Europene.

Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” – proiect de 4 milioane de lei

Cel mai consistent proiect privind modernizarea unităților de învățământ este destinat celei mai tinere școli din municipiu. Printr-un program cu finanțare europeană se urmărește reabilitarea termică a clădirii Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”.

Sunt prevăzute o serie de lucrări îmbunătățiri și reparații capitale.

Vor fi înlocuite acoperișul, tâmplăria exterioară și interioară. Rețeaua de utilități va fi schimbată integral cu una nouă.

În pachetul de lucrări mai sunt prevăzute modernizări ale sălilor de clasă.

Proiectul reprezintă cea mai mare investiție pe fonduri europene, destinată unei școli din Fălticeni. Contractul finanțare, în valoare de 4 milioane de lei, a fost semnat la Fălticeni, în vara acestui an.

ȘTIRI