Patru familii din comuna Slatina vor primi de la Guvern un ajutor financiar de urgență în valoare de 5.000 de lei | Cronica de Fălticeni
Patru familii din comuna Slatina vor primi de la Guvern un ajutor financiar de urgență în valoare de 5.000 de leiRegional

Patru familii din comuna Slatina vor primi de la Guvern un ajutor financiar de urgență în valoare de 5.000 de lei

Fenomenele meteo recente au creat mari pagube în județ. Aflată sub cod portocaliu timp de mai multe zile, zona Fălticeni nu a scăpat de furia apelor. Probleme s-au înregistrat în comunele Baia, Boroaia, Cornu Luncii și Râșca.

Cea mai afectată de viituri și ploi a fost comuna Slatina, unde puhoiaele au rupt maluri, au adus tone de piatră și resturi arboricole.

Suha Mică a devenit un lac de acumulare în zona Mănăstirii, drumul între Slatina și Găinești fiind blocat mai multe ore, circulația mașinilor desfășurându-se prin curtea lăcașului de cult.

În raportul întocmit de Primăria Slatina figurează 30 de case avariate, 13 la Slatina, 2 la Herla și 16 case avariate la Găinești, în timp ce 200 de curți și beciuri ale unor gospodării din aceleași localități sunt distruse sau avariate.

După vizitele în teren ale prefectului Adomnicăi, s-au înaintat către Guvern rapoartele privind situațiile din teren. Executivul de la București a decis că patru familii din Slatina, cu casele afectate de inundații, vor beneficia de un ajutor financiar, în valoare totală de 20.000 lei, câte 5.000 lei pentru fiecare familie.

Banii de la Guvern sunt direcționați către familiile afectate de inundații și aflate în risc de excluziune socială, în urma anchetelor sociale realizate la fața locului de către reprezentanții AJPIS (Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava).

Sumele au fost alocate prin Hotărâre de Guvern. Prefectul Mirela Adomnicăi continuă demersurile în vederea alocării de fonduri necesare remedierii distrugerilor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase din perioada 28 iunie – 9 iulie 2018.

În raportul Primăriei Slatina se mai arată că precipitațiile au produs stricăciuni la 100 de fântâni de pe raza comunei.

Ploile au inundat și distrus 305 hectare de teren arabil și 35 de hectare de pășuni și fânețe în cele trei sate ale comunei de la poalele Munților Stânișoarei.

Potrivit Direcției Agricole Suceava, valoarea pagubelor produse culturilor agricole în județul Suceava, ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase din lunile iunie-iulie 2018, este de 136.300 lei.

A fost afectată o suprafață de 1280 hectare, cele mai mari pagube fiind la culturile de porumb, grâu și secară.

ȘTIRI