Patinoarul din Fălticeni se deschide de Sfântul AndreiLocal

Patinoarul din Fălticeni se deschide de Sfântul Andrei

Se apropie sezonul sporturilor de iarnă. Pentru al treilea an consecutiv iubitorii patinajului vor avea la Fălticeni un spațiu modern și destul de generos pentru mișcare pe gheață. Patinoarul artificial este amplasat în centrul municipiului și va fi deschis într-o zi de sărbătoare.

Până atunci se fac ultimele pregătiri pentru amenajarea spațiului și instalarea aparaturii.

Patinatorii vor putea intra pe gheață pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. Deschiderea este programată la orele amiezii.

Cei care nu dispun de patine vor putea închiria de la vestiare orice pereche și mărime. Sunt peste 300 de perechi de patine disponibile pentru toate vârstele.

Începătorii pot învăța să patineze pe gheață cu ajutorul unor suporturi sub formă de pinguini.

Suprafața cu gheață artificială are 650 metri și poate găzdui până la 250 de persoane.

Patinoarul va fi deschis zilnic, șapte zile din șapte.

Programul este același în fiecare zi. Iubitorii patinajului pe gheață pot alege să practice sportul favorit între orele 13.30 – 21.30.

Iubitorii sportului de iarnă vor intra pe serii, timpul alocat fiind de 120 de minute.

Patinoarul, unul dintre cele mai noi și moderne din zona Moldovei, aparține omului de afaceri botoșănean Mihai Lichiardopol. Între firma acestuia și Primăria municipiului Fălticeni a fost încheiat un parteneriat public-privat.

Spațiul cu gheață artificială este instalat pe esplanada centrală „Nada Florilor” lângă Carrefour Market, locul unde sunt așteptați iubitorii patinajului în număr cât mai mare.

Cel mai probabil, tarifele vor fi aceleași ca și anul trecut.

ȘTIRI