Patinoarul din Fălticeni s-a deschis astăzi: Câteva sute de copii, tineri și adulți au intrat pe gheața artificialăActualitate

Patinoarul din Fălticeni s-a deschis astăzi: Câteva sute de copii, tineri și adulți au intrat pe gheața artificială

Copiii, tinerii dar și adulții din municipiu au după foarte mult timp posibilitatea practicării unui sport de iarnă. Patinoarul artificial din Fălticeni s-a deschis în mod oficial astăzi. Inaugurarea s-a făcut la ora 16, când prima serie de patinatori și-a făcut apariția pe gheață.

Fălticenenii au fost nerăbdători să facă mișcare în aer liber. Tineri, adulți, dar mai ales copiii au venit în număr mare la deschiderea patinoarului, primul de acest fel care este amenajat după 35 de ani. Vechiul patinoar avea dimensiuni mult mai mici decât cel de astăzi și funcționa la intrarea pe stadionul Tineretului, pe spațiul unde vara se juca tenis sau fotbal.

Amplasat în centru, pe esplanada din fața complexului comercial ”Nada Florilor”.

Iubitorii patinajului vor putea intra zilnic pe gheața artificială, de dimineață și până seara.

Amenajarea patinoarului este posibilă în urma unui parteneriat public privat între Primăria municipiului Fălticeni și firma botoșăneanului Mihai Lichiardopol.

Parteneriatul prevede ca autoritățile locale să asigure utilitățile, energia electrică și paza patinoarului. Operatorul economic va pune la dispoziție și va amenaja pe propria cheltuială întregul patinoar cu toate dotările necesare și va asigura permanența unui serviciu de prim ajutor.

Ridicat pe platoul din fața complexului comercial ”Nada Florilor”, patinoarul este amplasat între fântâna arteziană și magazinul Billa.

Având în vederea poziționarea acestuia, Primarul Cătălin Coman susține că acest fapt nu va împiedica desfășurarea Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă, din acest an, scena urmând să fi amplasată mai sus, tot pe esplanada din centrul civic.

”Ne bucurăm că astăzi, după 35 de ani, se redeschide un patinoar la Fălticeni. Vremea nu ține foarte mult cu noi, ar fi fost nevoie de ceva temperaturi mai joase.”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman. ”Mă bucur că patinoarul este funcțional, mă bucur că sunt foarte mulți copii și asta este cel mai important. Consiliul Local și Primăria au avut din nou dreptate, este o realizare utilă și necesară pentru fălticeneni.”

Edilul municipiului Fălticeni susține că începând de mâine, 12 decembrie, vor fi lansate pachete promoționale și vor fi oferite gratuități pentru elevii cu posibilități materiale reduse, dar și pentru cei cu rezultate bune la învățătură.

Programul de funcționare va fi zilnic, între orele 10 – 22. Patinoarul artificial are 650 metri și poate găzdui până la 250 de persoane. Spațiul este dotat cu vestiare și mantinelă, iar seara va fi luminat cu ajutorul unor instalații luminoase cu tehnologie LED.

Patinoarul dispune de tehnologie italiană, instalația de frig ce va fi folosită fiind de ultimă generație. Costurile de achiziție ale sistemului sunt suportate integral de partenerul privat.

Iubitorii sportului de iarnă trebuie să știe că vor intra pe serii, timpul alocat fiecărei serii fiind de 120 de minute.

Prețul de intrare pe suprafața de gheață va fi 10 de lei, atât pentru copii cât și pentru adulți. Patinatorii vor sta pe gheață 90 de minute, urmând ca 30 de minute, din intervalul seriei respective să fie rezervate pentru refacerea gheții.

Doritorii vor avea la dispoziție 300 de perechi de patine, de mărimi diferite.

Închirierea unei perechi de patine va costa 10 lei pentru 90 de minute, atât pentru copiii cât și pentru adulți.

Copiii cu posibilități materiale reduse, dar și cei cu rezultate bune la învățătură vor avea acces gratuit la patinoar, într-un interval orar bine definit.

Toți aceștia vor primi intrări gratuite zilnice, de luni până duminică. Accesul fără plată va fi valabil doar între orele 10 și 14 ale fiecărei zile. Elevii din categoriile menționate vor primi, tot gratuit, și perechea de patine.

Patinoarul va fi deschis până pe 28 februarie 2017.

ȘTIRI

error: Content is protected !!