Parcul Prefecturii va beneficia de schimbări majoreLocal

Parcul Prefecturii va beneficia de schimbări majore

Una dintre cele trei oaze de verdeață din municipiu își va schimba aspectul. Parcul Prefecturii figurează într-un program de reabilitare capitală, primul din ultimii 30 de ani, prin care vor fi aduse numeroase îmbunătățiri. Proiectul, care urmărește modernizarea obiectivului, a fost depus la ADR Nord-Est, în luna octombrie, pentru obținerea fondurilor de investiții.

Autoritățile locale vor ca zona cu arbori dintre Spitalul Municipal Fălticeni și Muzeul de Artă „Ion Irimescu” să devină un etalon al orașului în materie de spațiu verde.

În altă ordine de idei, Parcul Prefecturii va trece prin schimbări majore, menite să aducă un aer proaspăt și un aspect cât mai plăcut acestui spațiu.

Aleile vor fi modernizate integral, cu borduri și pavele, iar băncile și coșurile vor fi înlocuite cu unele noi. În proiect este prevăzută reabilitarea stâlpilor de la intrare pe care va fi montantă o poartă din lemn.

Rondul cu flori va fi amenajat într-o manieră modernă, la fel ca și spațiile verzi care vor fi revizuite estetic. Potrivit aceluiași proiect, zona va fi îmbogățită cu arbuști ornamentali și copăcei.

Autoritățile locale spun că din punct peisagistic nu va fi diminuată suprafața de spațiu verde.

În Parcul Prefecturii va fi construit un nou spațiu de joacă pentru copii, pe locul celui vechi, dar care va conține pentru prima oară și aparate pentru practicarea mișcării în aer liber de către tineri și adulți.

Printre elementele de noutate se numără un sistem de monitorizare cu 16 camere video și împrejmuirea cu gard. Parcul va fi închis pe timpul nopții și va fi redeschis dimineața.

Municipalitatea susține că în acest mod vrea să țină sub control actele de vandalism și faptele antisociale ce se petrec aici.

Proiectul mai prevede dotarea parcului cu stâlpi de iluminat echipați cu becuri LED și modernizarea fântânii arteziene ce va avea un aspect complet diferit și va fi iluminată.

Parcul Prefecturii va avea din nou, ca pe vremuri, de un foișor din lemn. Aici vor avea loc serate muzicale la sfârșit de săptămână sau în zilele de sărbătoare. Foișorul va fi amplasat după fântâna arteziană, în apropiere de intrarea în spațiul de joacă.

Ultimele amenajări în parcul de pe strada Mihai Eminescu au fost făcute la jumătatea anilor ’80. Atunci aleile au fost asfaltate, iar unele bănci au fost înlocuite. Înainte de aceste lucrări, autoritățile locale au construit porțile și fântâna arteziană ce a funcționat doar câțiva ani.

Tot de atunci au rămas și coșurile ceramice cu flori, amplasate în diferite puncte ale parcului.

Parcul Prefecturii are peste 100 de ani, însă denumirea a primit-o în perioada când s-a înființat Prefectura județului Baia, cu reședința la Fălticeni, instituție ce funcționa în clădirea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”.

ȘTIRI