Pagube de peste 400.000 lei și proiecte de investiții blocate în comuna Rădășeni din cauza ploilor torențialeRegional

Pagube de peste 400.000 lei și proiecte de investiții blocate în comuna Rădășeni din cauza ploilor torențiale

Vremea nefavorabilă le-a stricat planurile și proiectele autorităților. Mai multe localități au fost afectate de ploile torențiale ce au căzut zile în șir în lunile iunie și iulie, iar pagubele sunt pe măsură. De probleme nu au scăpat nici locuitorii și administrația Comunei Rădășeni.

Adunate, după câteva zile în care fenomenele hidrometeorologice s-au manifestat cu intensitate, stricăciunile provocate de ploi se ridică la peste 400.000 de lei.

Precipitațiile abundente și-au pus „amprenta” pe aproape toată rețeaua de drumuri comunale, distrusă pe tronsoane întregi. Agricultorii și pomicultorii au fost și ei afectați de cantitățile ridicate de apă pluvială.

Zeci de hectare de culturi au fost inundate, iar mare parte din recoltă este compromisă.

8 kilometri de drumuri distruse

Pagubele provocate de ploi au fost cuprinse într-un raport operativ întocmit, pe 11 iulie, raport al Primăriei Rădășeni, după care acestea au fost evaluate la fața locului împreună cu CJSU Suceava (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență).

Distrugerile la partea de infrastructură, atât drumuri cât și podețe, ajung la peste 250.000 de lei.

Nu mai puțin de 8 kilometri de drumuri au fost afectați de ploi, din care 6 km sunt drumurile comunale Lămășeni – Pocoleni (2,2 km), DC 15 (3,9 km), și două tronsoane de drum comunal din zona Frăsinel, respectiv din apropierea unei gospodării.

În satul Rădășeni au fost distruse străzile Andronești, Constantin Brâncoveanu, Crângului, La râpă, Rupturii și Morii.

La același capitol intră și două poduri, unul de pe raza satului, și un altul aflat la intrarea în pășunea din zona Frăsinel, accesul crescătorilor de animale fiind îngreunat spre zona de pășunat.

Toate aceste drumuri au fost afectate datorită scurgerilor de pe versanți, cantitățile mari de ape au afectat structura de balast. Primăria Rădășeni a acționat punctual în locurile unde situația s-a dovedit mai gravă, însă intervențiile autorităților au fost date peste cap de alte alte ploi care au distrus ceea ce muncitorii au refăcut între timp.

Mai multe străzi afectate de ploi

Primarul Neculai Perju menționează că în urma raportului operativ s-a întocmit documentația necesară pentru atribuirea cantității de 2.000 mc de balast, de la SGA Suceava. El a mai precizat că au fost achiziționate 10 tuburi din PVC pentru a reface podețele colmatate sau distruse complet.

Angajații Primăriei au terminat activitatea de decolmatare a șanțurilor de pe străzile Glimeii, Morii din Rădășeni, respectiv străzii Ștefan cel Mare din Lămășeni.

La începutul lunii august au continuat lucrările de decolmatare în paralel cu refacerea suprastructurii de balast.

Ploile au revenit la sfârșitul lunii iulie și au produs noi pagube. Printr-un raport operativ al autorității locale, au fost consemnate situațiile înregistrate în urma fenomenelor hidrometeorologice.

Probleme în satul Lămășeni 

Reprezentanții CJSU Suceava au revenit pe 31 iulie pentru o nouă vizită în teren, în care au fost inspectate drumurile distruse.

Pagubele au fost evaluate la 185.000 lei, cea mai afectată fiind infrastructura din satul Lămășeni. Ploile torențiale au distrus 8 podețe și au afectat structura de balast la 2 km de drum comunal.

Cele mai mari probleme au fost pe străzile Privighetorii, Grădiniței, Mihail Sadoveanu, Garoafei, Prodana, Ștefan cel Mare, Ciocârliei și, din nou, pe drumul comunal Lămășeni – Pocoleni.

În satul Rădășeni au fost consemnate distrugeri ale structurii drumului pe strada Glimeii. Ploile abundente au creat șanțuri adânci, până s-a ajuns până la structura de pământ, în ciuda faptului că strada a avut parte de reparații, iar acum se află din nou în lucru, printr-un proiect de investiții ce urmărește modernizarea străzii.

Ploile au blocat proiectele de investiții

Comuna Rădășeni nu s-a confruntat doar cu probleme generate la infrastructură și culturi. Ploile torențiale au blocat desfășurarea investițiilor la cele mai importante proiecte derulate de Primărie.

Lucrările la Căminul Cultural Lămășeni, proiect prin PNDR, au stagnat aproape o lună de zile. Muncitorii nu au putut lucra, clădirea fiind decopertată, iar activitățile din șantier pentru refacerea acoperișului și zidăriei au fost oprite.

Au stagnat și lucrări la modernizarea drumului de 8 km. Nu s-a putut lucra la poduri și nici la structura de balast, drumul fiind pregătit pentru asfaltare.

Întârzieri se înregistrează și la derularea proiectului noii grădinițe cu program normal din Rădășeni, unde nu s-au putut efectua săpăturile pentru fundație. Aceeași problemă și la noul teren de sport, pe suprafața căruia apa băltea, turnarea balastului și stratului din beton fiind împiedicate de vremea nefavorabilă.

Din cauza ploilor au fost sistate și lucrările la modernizarea Școlii Gimnaziale „Ion Lovinescu” din Rădășeni. Șantierul s-a închis după câteva zile, asta pentru că muncitorii nu au putut lucra la anveloparea exterioară și la înlocuirea șarpantei la un corp secundar, unde, din toamnă, vor fi primiți și copiii de grădiniță.

Primarul Neculai Perju mai spune că din cauza cantităților mari de apă, culturile de grâu, ovăz și rapiță a fost imposibil de recoltat.

Pomicultorii din comună nu au putut face tratamente pomilor fructiferi, deoarece excesul de apă și terenul moale i-au împiedicat să intre pe plantații. Cele mai afectate sunt culturile cu pomi tineri.

ȘTIRI