Omul de afaceri Mihai Vasilache s-a stins din viață: Un infarct l-a răpus pe fostul triplu campion național la boxLocal

Omul de afaceri Mihai Vasilache s-a stins din viață: Un infarct l-a răpus pe fostul triplu campion național la box

Doliu în mediul antreprenorilor din Fălticeni. Omul de afaceri Mihai Vasilache s-a stins din viață pe patul de spital, deși niciodată nu avusese probleme majore de sănătate. Decesul a survenit astăzi, la ora 3 dimineața, trecerea la cele veșnice fiind anunțată de un membru al familiei, pe un cont de socializare.

Mihai Vasilache a murit fulgerător la vârsta de 53 de ani. Un infarct miocardic l-a răpus pe fostul triplu campion național la box.

Băiatul său povestește că omul de afaceri s-a trezit din somn, după-miezul nopții, iar câteva secunde mai târziu i s-a făcut rău. În jurul orei 2 dimineața, un echipaj al Ambulanței l-a transportat de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni.

Medicii au făcut tot posibilul să îl readucă la viață, după mai multe manevre de resuscitare, însă inima a încetat să mai bată.

Născut pe 22 iunie 1963 în satul Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, Mihai Vasilache a cunoscut succesul atât pe plan sportiv cât și antreprenorial. Orientat spre performanță și iubitor al boxului, el și-a petrecut tinerețea la București.

Studiile liceale le-a făcut la Colegiul ”Gheorghe Șincai”, după care a urmat calea sportului de performanță. Legitimat la clubul Dinamo, el reușește să aibă un succes fulminat. La 24 de ani câștigă primul titlu național. Între timp devine absolvent al Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, actuala Universitate Națională de Educație Fizică și Sport.

Se retrage din sport în plină glorie după ce cucerește trei ani la rând (1987, 1988, 1989) titlul de campion național al categoriei semigrea, unde s-a remarcat mai târziu și Lucian Bute. Considerat un sportiv de perspectivă, el activează o perioadă la un club din Germania. Susține mai multe partide care se vor dovedi importante pentru experiența competițională și palmaresul din carieră.

Pasionat de mecanică, Mihai Vasilache va trece și prin Școala de maiștri de la renumita platformă industrială IMGB (Întreprinderea de Mașini Grele București).

După Revoluție se stabilește la Fălticeni, iar în 1992 deschide, alături de soția Elena, firma care îi poartă și astăzi numele. Devine unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zonă, cu activitate intensă în domeniile comerțului cu materiale de construcții, transport, confecții metalice și bricolaj.

Tată cu doi copii, Mihai Vasilache, în vârstă de 53 de ani, va fi înmormântat duminică, 29 ianuarie, la ora 12, la cimitirul Buciumeni.

Redacția cotidianului Cronica de Fălticeni transmite condoleanțe familiei îndurerate.

ȘTIRI

error: Content is protected !!