O lume fără religieActualitate

O lume fără religie

Magazinul Prospect arată că în anul 2005 Richard Dawinks ar fi fost considerat al treilea intelectual în viaţă după Noam Chomski şi Umberto Eco. Din 2003 există chiar şi un premiu Richard Dawinks care este dat pentru orice ateu convins care aduce o contribuţie la promovarea concepţiei publice ateiste. În scrierele sale acesta consideră că acoperă o vastă zonă de cunoştiinţe, fiind ,,zoolog, antropolog şi biolog, …. cercetător în probleme arzătoare, … scriitor de literatură ştiinţifică, …. un ateu convins şi miltant” (Vladimir Petercă, Calea spre oameni, Editura Sapienţia, Iaşi, 2011, p. 775).

De bună seamă că viaţa este plină de întrebări fără sens, iar autoamăgirea şi credinţa în egoismul şi puterea absolută umană, pot determină o persoană să cadă în hăţişul gândirii ateiste a lui Richard Dawkins ce consideră că oamenii sunt ,,maşini de supravieţuit, roboţi  orbeşte programaţi pentru a conserva acele molecule egoiste cunoscute sub numele de gene” (Richard Dawkins, Gena egoistă, Editura Publica, Bucureşti, 2013, p. 13).

Militantul ateu Richard Dawkins arată că într-o lume fără religie nu ar exista, ,,niciun atentator sinucigaş din 11 septembrie 2011, niciun atentat la staţia de metrou de la Londra, nicio cruciadă, nicio persecuţie, nicio vrăjitoare, nicio împărţire a continentului indian, niciun război între israelieni şi palestinieni, nicio baie de sânge între sârbi, croaţi sau musulmani” (ibidem, p. 11). Nici măcar frumuseţea picturii de pe Capela Sixtină sau muzica magnifică a lui Beethoven şi Haydn nu impresionează sufletul uscat al lui Richard Dawkins care consideră că pictorii trebuiau să mănânce şi atunci au urmat îndemnul unui patron.

,,Dacă nu am avea religia, ce am face fără capela lui King`s College sau fără Capela Sixtină? Aş avea totuşi un răspuns de dat: şi artiştii trebuiau să mănânce! În plus, pe vremea când a fost construită Capela Sixtină, fiind pictat tavanul, ştiţi prea bine, cine avea pe atunci banii necesari? Artişti ca Michelangelo trebuiau să meargă acolo unde era patronul … Nu vom şti niciodată cum ar fi fost Oratoriul evoluţionist de Haydn sau o simfonie mezozoică de Beethoven” (Richard Dawkins, Dezamăgirea de Dumnezeu, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010, p. 12)    

Totuşi spre sfârşitul cărţii, Richard Dawinks conchide că nu are niciun răspuns la problemele existenţiale dezbătute: ,,răspunsul cu adevărat nici eu nu îl ştiu, totuşi îl găsesc palpitant, când trăieşti într-un timp în care omenirea a ajuns la capacităţiile ei de înţelegere” (ibidem, p. 521). Aşadar toată cartea pare a fi un labirint şi deşi nu a găsit firul căluzitor de ieşire din labirint autorul este satisfăcut pentru că a descoperit că omenirea şi-a depăşit capacitatea şi ,,descoperim, în sfârşit, că nu există niciun hotar” (ibidem). Se observă că se ajunge la o lume haotică, fără niciun fel de lege morală. Se impune aici o meditaţie la cuvintele din Cartea lui Iob: ,,Eu am fost acela care acopeream planurile tale prin cuvinte/ De asemeea, eu am vorbit fără să înţeleg despre lucruri minunate/ pentru mine şi pe care nu le înţelegeam” (Iob 42, 3). Gândul că omenirea trăieşte într-o lume inertă, fară nicio ordine morală şi tribură genei egoiste este halucinat şi greu de suportat: este nevoie de Dumnezeu ,,care oferă sens la toate” (Vladimir Petercă, Calea spre oameniop. cit., p. 788).

 Adriana Macsut

ȘTIRI

error: Content is protected !!