O fălticeneancă l-a dat pe mâna poliţiştilor pe cel care încerca să o înşele prin metoda „accidentul”Actualitate

O fălticeneancă l-a dat pe mâna poliţiştilor pe cel care încerca să o înşele prin metoda „accidentul”

Miercuri, 7 octombrie, la ora 12.00, o fălticeneancă (în vârstă de 53 ani), a sesizat prin numărul de urgenţă 112 faptul că a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune prin metoda ,,Accidentul”.

Femeia le-a spus poliţiştilor că în jurul orei 9 a fost contactată telefonic de un bărbat care i-a spus că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier cu victime, şi a solicitat suma de 3000 de euro pentru despăgubirea victimelor, prin intermediul unui avocat. Din această sumă, femeia i-a dat unui bărbat care s-a prezentat la uşa locuinţei sale 1.700 de lei. Ulterior cei doi s-au întâlnit în Parcul „Prefecturii” pentru o a doua tranşă de 4.000 de lei convenind să achite şi diferenţa de bani în acelaşi loc, în cursul zilei. Când s-a întors acasă, femeia şi-a dat seama că este ceva în neregulă, astfel că şi-a apelat fiul. În urma discuţiilor cu acesta, după ce s-a convins de faptul că a fost înşelată, a sunat la 112, solicitând efectuarea de cercetări.

La nivelul Poliţiei municipiului Fălticeni s-a constituit o echipă operativă, în vederea realizării unui flagrant. Poliţiştii au ţinut legătura telefonică cu persoana vătămată, care a prezentat semnalmentele persoanei căreia i-a dat banii.

Au fost dispuse măsuri de monitorizare a zonei de întâlnire şi de blocare a traseelor care fac accesul către aceasta. Peste 25 de poliţiştii în ţinută civilă au participat la realizarea flagrantului. Partea vătămată s-a deplasat în parcul ,,Prefecturii” din municipiul Fălticeni, unde s-a întâlnit cu un bărbat care corespundea semnalmentelor indicate pentru plata diferenţei de bani. Poliţiştii au intervenit, persoana fiind condusă la sediul subunităţii, unde a fost identificat ca fiind U. Adrian, de 34 ani, din comuna Adâncata.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii de către U. Adrian a infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore, iar astăzi Judecătoria Fălticeni a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În baza mandatului  inculpatul a fost reintrodus în arestul I.P.J. Suceava.

Valoarea prejudiciului cauzat, de circa 5.700 lei, a fost recuperat integral şi restituit. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

ȘTIRI

error: Content is protected !!