Număr sporit de echipaje de monitorizare şi îndrumare în trafic în județul SuceavaActualitate

Număr sporit de echipaje de monitorizare şi îndrumare în trafic în județul Suceava

Minivacanța sucevenilor continuă.

După cele trei zile de Paști, urmează ziua liberă de 1 Mai.

În acest context, poliţiştii rutieri au anunțat că, până joi, 2 mai, se vor afla pe teren cu un număr sporit de echipaje de monitorizare şi îndrumare în trafic dar şi autospeciale cu aparatură radar.

De asemenea, poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri vor spori numărul de patrulări efectuate, în special în zona drumurilor publice.

“Oboseala la volan constituie una dintre cauzele accidentelor rutiere produse pe șoselele.

Diferențele de temperatură din exterior și din habitaclu conduc la îngreunarea deprinderilor motrice şi la crearea senzaţiei de somn.

De ace­ea, la apariţia primelor semne de obo­seală, recomandăm şoferilor să oprească deplasarea, pentru a se reface.

Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie, a ve­derii, a performanţei şi vi­gilenţei”, a transmis Inpectoratul de Poliție al Județului Suceava.

Pentru un drum în siguranţă, polițiștii recomandă participanților la trafic să ţină cont de câteva recomandări:

Înainte de a pleca la drum, odihniți-vă cel puţin opt ore!

Faceți pauză la fiecare două ore sau 160 de kilometri!

Călătoriți cu un partener care să vă observe semnele de oboseală sau, după caz, să preia locul șoferului!

Evitați folosirea medicamentelor pe timpul călătoriei!

Faceți pauză de o cafea sau pentru a realiza câteva exerciţii fizice.

Adaptați în permanenţă viteza la condiţiile de drum şi respectați semnalizarea rutieră privind limitarea vitezei de deplasare pe segmentele de drum indicate.

Facebook Comments

ȘTIRI