Nu există suspiciuni de accident sau agresiune în cazul bărbatului decedat în apropierea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”Actualitate

Nu există suspiciuni de accident sau agresiune în cazul bărbatului decedat în apropierea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”

În după-amiaza zilei de marţi, 11 februarie, un fălticenean a decedat după ce a căzut pe trotuarul din zona Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”.

Cronica de Fălticeni a încercat astăzi să afle ce s-a întâmplat de fapt și care sunt cauzele acestui deces.

Din informaţiile pe care le deținem acum, de la medicul de familie al victimei şi Poliţia Municipală, nu rezultă suspiciuni de agresiune sau producerea unui accident care ar fi putut cauza decesul. Cel mai probabil, septuagenarul a fost răpus din cauza unei afecțiuni mai vechi la inimă.

Medicul de familie nu a dorit să se pronunțe, în condițiile în care, până acum, nu s-a efectuat autopsia care ar fi dezvăluit motivul decesului.

Până la ora 14.00 nu s-a eliberat un certificat constatator al decesului, prin urmare Primăria Fălticeni nu a fost solicitată să elibereze certificatul de deces.

Poliţia Municipiului Fălticeni ne-a informat că nu mai derulează cercetări în cazul de față, întrucât s-a stabilit că asupra persoanei decedate, Mihai D., în vârstă de 76 de ani, nu există suspiciuni care să conducă la concluzia că ar fi murit în urma unui accident sau a unei agresiuni. Polițiștii au cerut informații medicului de familie, aceștia aflând că bărbatul figura de mai mult timp în evidenţele medicale cu o boală cardiovasculară.

Martori care au asistat la nefericitul eveniment le-au declarat oamenilor legii că bărbatul s-a prăbuşit din picioare, decesul survenind în scurt timp, înainte ca Ambulanța să ajungă la fața locului. Echipajul medical nu a mai putut face nimic, fiind doar constatat decesul.

Surse medicale ne-au confirmat că familia nu a solicitat până acum efectuarea autopsiei, trupul persoanei decedate fiind predat acesteia.

La rândul său, medicul de familie a confirmat pentru Cronica de Fălticeni faptul că problemele medicale ale bărbatului ar fi putut să ducă la deces.

Pentru că nu s-a solicitat efectuarea autopsiei, din punct de vedere medical nimeni nu se poate pronunța cu exactitate asupra cauzei morții. Decesul s-a petrecut rapid și se bănuiește că acesta ar fi survenit pe fondul unui infarct miocardic sau atac cerebral.

Acum urmează ca familia să solicite actul de constatare a decesului.

Medicul a precizat că familia poate solicita sau refuza efectuarea autopsiei, în condițiile în care din cercetările efectuate de polițiști s-a ajuns la concluzia că nu există suspiciuni de accident sau agresiune.

ȘTIRI

error: Content is protected !!