Informații noi legate în cazul teribilului accident rutier de sâmbătă. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au emis astăzi un comunicat de presă în care face precizări oficiale pe marginea informațiilor apărute în spațiul public. Este vorba despre informații menite să lămurească starea de fapt legată de dosarul penal întocmit în urma accidentului rutier petrecut sâmbătă, 21 martie 2026, pe strada Nicolae Beldiceanu, în urma căruia pentru persoane au fost rănite.
În contextul apariției unor informații eronate și a unor interpretări considerate inexacte în spațiul public, Parchetul Fălticeni vine cu clarificări referitoare la modul în care este instrumentat dosarul penal.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni atrag atenția asupra faptului că, în ultimele zile, au circulat informații care pot induce în eroare opinia publică cu privire la activitatea procurorilor și a organelor de poliție implicate în anchetă.
În acest sens, instituția subliniază că toate demersurile au fost realizate cu respectarea strictă a cadrului legal și a competențelor stabilite de legislația în vigoare.
Potrivit comunicatului transmis, procurorii au ajuns la concluzia preliminară că fapta cercetată depășește sfera unei simple infracțiuni rutiere. S-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, încadrare juridică mult mai gravă, ce implică altă competență de soluționare.
Ca urmare a acestei concluzii, dosarul penal a fost înaintat, încă din data de 22 martie 2026, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu propunerea de declinare a competenței.
Această procedură este una legală și obișnuită în situațiile în care natura faptelor impune ca ancheta să fie continuată de o unitate de parchet superioară.
Autoritățile mai precizează că, până la momentul emiterii acestui punct de vedere oficial, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea reprezentanților mass-media privind stadiul sau detaliile dosarului.
În acest context, instituția subliniază importanța unei informări corecte și responsabile, bazate pe surse oficiale.
Procurorii resping ferm speculațiile și informațiile neconfirmate care au apărut în spațiul public, reiterând faptul că ancheta se desfășoară cu celeritate și cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale.
Cazul rămâne în atenția autorităților, urmând ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să continue cercetările și să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.






