Nenorocire în pragul sărbătorilor de iarnă. Casa unei familii din satul Poiana Mărului distrusă de flăcăriActualitate

Nenorocire în pragul sărbătorilor de iarnă. Casa unei familii din satul Poiana Mărului distrusă de flăcări

Necaz în prag de sărbători. Mai multe echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mălini au intervenit la un incendiu în satul Poiana Mărului. Au fost necesare trei autospeciale cu apă și spumă pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins casa unei familii.

Acesta s-a declanșat azi-dimineață, în jurul orei 5.40.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei de locuit, construit din lemn cu învelitoare din draniţă. Pompierii spun că exista pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti.

Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 60 de metri pătrați şi obiecte de mobilier din bucătărie. S-au degradat pereţii portanţi ai locuinţei.

Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarilor, soţului (37 ani) şi soţiei (35 ani), precum şi fiicei acestora (12 ani), care au suferit atacuri de panică. Ulterior, toţi trei au refuzat transportul la spital.

Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coşul de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat după două ore.

Pompierii au salvat restul casei de locuit, bucătăria de vară şi adăpostul de animale.

foto arhiva

ȘTIRI